A murit Jean Pădureanu, fostul președinte al Gloriei Bistrița! Avea 80 de ani

Ultima actualizare:

    Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa s-a stins din viațăFoto: Arhiva Click!
Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa s-a stins din viațăFoto: Arhiva Click!

Doliu în lumea sportului! Jean Pădureanu a murit, joi (29 decembrie), într-un spital din Bistrița. Acesta avea 80 de ani și suferea de multe boli, printre care diabet, insuficiență cardiacă și alzheimer. Ce l-a răpus a fost un cacer biliar descoperit foarte târziu, dar care s-a extins extrem de repede în tot organisml.

Jean Pădureanu a murit joi, 29 decembrie, la ora 23:55, anunță sportulbistritean.ro. Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa Jean Pădureanu, cel mai longeviv conducător de club din fotbalul românesc, supranumit „Lordul”, suferea de alzhaimer și avea rare momente în care își recunoștea familia. I-a fost detectat recent un cancer la ficat, iar boala s-a extins într-o metastază. Jean Pădureanu era hrănit doarprin perfuzii, reușea numai să bea apă, iar comunicarea cu cei din jur devenise aproape imposibilă. 

ean Pădureanu s-a născut la 22 martie 1936. Întreaga sa activitate în fotbal este legată de numele a două cluburi, Universitatea Craiova şi Gloria Bistriţa. A fost considerat unul dintre fondatorii "Cooperativei", un sistem de aranjare a meciurilor în prima divizie fotbalistică, prin care erau stabilite echipele care retrogradau, dar şi unele dintre cele de la vârful ierarhiei.

Pădureanu a început fotbalul la Universitatea Craiova în 1950, unde a evoluat pe postul de fundaş dreapta, iar din 1958 a fost angajat doar la Gloria Bistriţa, până în 2013. După încheierea activităţii de fotbalist a fost numit, în 1964 în funcţia de vicepreşedinte al grupării bistriţene, în perioada 1995-2015 fiind preşedintele clubului. 

În lumea fotbalului a fost numit "Lordul" sau "Tata Jean", fiind considerat unul dintre fondatorii "Cooperativei" şi acuzat în mai multe rânduri în organizarea unor meciuri trucate, fără a putea fi dovedite vreodată, relatează digi24. În 2013 s-a retras din activitate, devenind preşedinte de onoare al clubului Gloria Bistriţa, în semn de respect pentru activitatea sa numele stadionului din Bistriţa devenind "Jean Pădureanu". 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net