Adamescu, «investitorul» care a topit şi Oţelul

Ultima actualizare:

    Dan Adamescu a preluat Oţelul  în 2012, iar acum  se află în puşcărie  pentru patru ani şi  patru luni pentru  că a mituit judecători
Dan Adamescu a preluat Oţelul în 2012, iar acum se află în puşcărie pentru patru ani şi patru luni pentru că a mituit judecători

Oţelul Galaţi a luat titlul şi a jucat în Liga Campionilor. Dar a avut neşansa ca-n septembrie 2012 să intre pe mâna unui „investitor” care prin firme controlate tot de el, a scos milioanele de euro din visiterie şi le-a adăugat averii personale. Acum, echipa e desfiinţată şi patronul, la puşcărie.

1964 este anul înfiinţării Oţelului, formaţie ce reprezenta Combinatul Siderurgic din Galaţi, cel mai mare din România la ora aceea. În patru ani a promovat în liga secundă, apoi a ajuns pe prima scenă şi-n 1988 a produs cea mai mare surpriză a fostei Cupa UEFA, a învins pe Juventus, 1-0. Pe scurt, istoria unei echipe de tradiţie. Oţelul a avut evoluţii constante, iar în 2011 a dat lovitura. A câştigat titlul, Supercupa României şi a ajuns în Liga Campionilor. De pe urma participării în cea mai puternică competiţie intercluburi s-a ales cu milioane de euro în conturi. De destinele echipei se ocupa Marius Stan, viitor primar al urbei, dar din 2012 a apărut investitorul Dan Adamescu. Moldovenii credeau că echipa lor va deveni cea mai puternică din ţară, mai ales că noul patron avea o avere de 850 de milioane de euro. El a preluat clubul de la combinatul Sidex, iar preşedintele CA al Oţelului, Ionel Borş, cel care în timpul conducerii lui Stan blocase accesul la milioanele venite de la UEFA, i-a pus pe tavă totul lui Adamescu. Astfel, omul de afaceri a luat clubul fără să plătească nimic. În visiterie erau atunci 7,3 milioane de euro şi nu existau datorii, caz singular în ţară. Din aceşti bani Oţelul ar fi supravieţuit în Liga I timp de cinci sezoane fără probleme. Însă, Adamescu a găsit schema pentru a lua tot şi a nu da nimic. A încheiat un contract de asigurare cu Astra pentru patru milioane de euro. Dar Astra Asigurări făcea parte din TNG Group, adică compania controlată tot de el.

În doar trei ani s-a ales praful

Deci, „patronul” a luat banii din club şi i-a vărsat în puşculiţa firmei sale. Pentru a înţelege proporţiile „combinaţiei”, cu patru milioane de euro se putea asigura pentru doi ani cea mai mare clădire din lume, Burj Khalifa din Dubai, construcţie ce a costat 1,5 miliarde euro, sau 2.000 de blocuri de patru etaje. Normal, când s-a aflat de jaful „investitorului”, vina a fost aruncată pe Marius Stan, care ar fi lăsat multe datorii, inclusiv la Fisc, însă acesta a demontat totul cu ajutorul documentelor. Cert e că Oţelul a intrat în insolvenţă, jucătorii şi angajaţii erau neplătiţi cu lunile, iar datoriile au tot crescut. S-a ajuns ca de trei luni clubul să fie în faliment, iar DNA a intrat pe fir şi l-a anchetat pe „patron” pentru abuz în serviciu sau spălare de bani şi i-a pus sechestru pe avere. În prezent, Dan Grigore Adamescu, pe numele său complet, e închis la penitenciarul Rahova. El a primit o pedeapsă de patru ani şi patru luni fiindcă a dat mită unor judecătorii pentru ca aceştia să dea soluţii favorabile în dosare de insolvenţă. 

I-a dat fotbalului pe Florin Cernat şi Daniel Florea

13.500 de oameni  trepidau la fiecare  meci alături de  echipă în Liga 1
13.500 de oameni trepidau la fiecare meci alături de echipă în Liga 1

De-a lungul timpului la Oţelul au fost legitimaţi mai mulţi jucători valoroşi. Printre ei s-au aflat şi Florin Cernat, Daniel Florea sau Liviu Antal. Primul e un mijlocaş născut în Galaţi care şi-a început cariera la “oţelari”. A evoluat aici în perioada 1998 – 2000, apoi o scurtă perioadă la Dinamo, după care s-a remarcat în străinătate. S-a întors în ţară în 2014 şi a jucat din nou pentru prima sa dragoste. Daniel Florea a jucat pe postul de fundaş, activând pentru trupa de la Dunăre în perioada 1993 – 1997. După un periplu pe la Dinamo şi la cluburi externe, s-a întors la Galaţi, unde a jucat pentru Dunărea în 2010 – 2013. 

De la Intertoto la Liga Campionilor


    13.500 de oameni  trepidau la fiecare  meci alături de  echipă în Liga 1
13.500 de oameni trepidau la fiecare meci alături de echipă în Liga 1

Formaţia apărută în 1964 din dragostea siderurgiştilor gălăţeni pentru fotbal a cunoscut gloria destul de târziu. După celebra “dublă” cu Juventus din 1988, a urmat o perioadă nefastă pentru club şi a fost nevoie să treacă aproape un deceniu pentru o nouă participare în Europa. Oţelul a reuşit să ajungă iar în Cupa UEFA, o dată parcursul fiind facilitat de câştigarea finalei în fosta Cupă Intertoto. A urmat apoi adevărata perioadă de triumf, cu Dorinel Munteanu pe banca tehnică. Echipa a fost revelaţia fotbalului autohton în 2011. Atunci, la mijlocul lunii mai au jucat contra Timişoarei, în penultima etapă, şi au învins cu 2-1. Au devenit campioni şi fanii au invadat terenul, sărbătorind alături de favoriţi. A urmat succesul cu Steaua în Supercupa României. Imediat au început duelurile de “foc” în Liga Campionilor, acolo unde moldovenii nu au reuşit să obţină vreun punct în grupe. În istoria sa de 52 de ani trupa din Galaţi şi-a atras porecla de “Campioana Provinciei”, iar stadionul de 13.500 de locuri era arhiplin, mai ales la derby-uri. Acum, echipa se zbate prin liga a treia, şi până şi propria arenă a ajuns în paragină. Inclusiv baza de antrenament a devenit subiectul unor litigii, în mijlocul gazonului de la “Ancora” fiind tras un gard de beton. 

Oţelul Galaţi

  • Data înfiinţării: 1964
  • Nume precedente: FC Galaţi, FCM Galaţi
  • Stadion: Oţelul
  • Liga I: a debutat în 1986, a retrogradat şi a revenit în 1991
  • Liga I: campioană în 2011.
  • Supercupa României: 2011
  • Liga Campionilor:  a jucat în grupe, în 2011, cu Benfica, Basel şi Manchester United 
  • Cupa UEFA: în 1988 a învins în primul tur pe Juventus, 1-0, dar în retur a pierdut cu 5-0. A mai participat de patru ori în această competiţie.
  • Cupa Intertoto: câştigătoare în ediţia 2007 – 2008

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net