Adio, «Împărate»!

Ultima actualizare:

    Totti, cel mai  important jucător  din istoria recentă  a AS Roma
Totti, cel mai important jucător din istoria recentă a AS Roma

Fotbalul modern are parte tot mai rar de jucători fideli, mercenarii care fug la prima ofertă mai bună invadând gazonul. Tocmai de aceea, un jucător ca Francesco Totti, ataşat de culorile Romei până la 41 de ani, merită divinizat, nu doar respectat. Din păcate, şi el a ajuns la final!

„Împăratul”, aşa cum l-au supranumit fanii pentru autoritatea sa în vestiarul trupei „Giallorossi”, a semnat primul contract cu AS Roma în 1989, când avea 13 ani, iar România încă zăcea sub Ceauşescu.

De atunci au trecut anii şi puştiul devenit star din ultras de peluză şi-a lăsat amprenta în capitala Italiei. A adunat nu mai puţin de 620 de meciuri doar în Serie A şi o căruţă de goluri marcate: 250. Are în palmares unul dintre cele trei titluri ale Romei, cel din 2001, şi Cupele din 2007 şi 2008.

Cu naţionala a atins punctul maxim în 2006, când a câştigat Campionatul Mondial din Germania după penalty-urile dramatice cu Franţa. Totti n-a fost niciodată tranzacţionat, astfel încât nimeni nu poate estima exact ce valoare maximă a avut acesta în cariera lui.

Cert este că la începutul anilor 2000 Real Madrid s-a rugat în genunchi de el să vină în Spania, dar fanii s-au culcat la uşa lui şi „Împăratul” nu şi-a trădat familia. Iar „Galacticii” se refuzau greu şi atunci!

El n-a regretat însă gestul, decât poate în ultimul an, când Luciano Spalletti n-a înţeles nimic din ce înseamnă Totti pentru Roma şi, disperat după nişte trofee pe care oricum nu le-a obţinut, l-a umilit pe jucătorul ajuns la 41 de ani. În sezonul care se va încheia azi, pe Olimpico, mijlocaşul a fost folosit doar câteva minute în finalul partidelor, iar acesta a înţeles mesajul. 

Nu mai vrea să încurce pe nimeni şi, în uralele mulţimilor, „Gladiatorul” spune stop! Nouă nu ne rămâne decât să-l salutăm cu mâna la chipiu şi să sperăm că vom mai vedea cândva unul ca el!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene și Albert de Monaco GettyImages 2162706103 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Florin Nita (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (X, Twitter) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Nationala Romania antrenament (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net