Aşa vreţi să luaţi titlul?
Al treilea 0-0 consecutiv dintre Rapid şi Dinamo a adus şi un potop de critici, fostul agent Giovani Becali dezvăluind că impresarii pe care i-a adus la meci nu au putut remarca nici măcar portarii iar invitaţii săi nu şi-au deschis agenda să noteze vreun nume de jucător.
Însă mai grav este că ambele echipe au pretenţii să câştige titlul şi chiar dacă rapidiştii au reclamat încă din minutul patru un penalty după ce Surdu a fost faultat de Scarlatache, din acel moment Herea şi Pancu nu au mai reuşit decât trei şuturi pe spaţiul porţii lui Bălgrădean.
Nici de partea cealaltă situaţia nu a fost roz, atacanţii "câinilor", Niculae, Dănciulescu şi Ţucudean realizând "performanţa" de a trage doar o dată spre buturile lui Coman, ceea ce înseamnă că portarii s-au solicitat cam de două ori într-o repriză. Giuleştenii s-au simţit dezavantajaţi, iar cifrele le dau dreptate.
Au fost superiori la toate capitolele în faţadinamoviştilor, dar advesarul pe care n-au putut să-l bată a fost unul care nu au obţinut nici măcar un corner, care şi-a creat doar o ocazie de gol şi care a avut o posesie de 40 la sută. De aceea, ieri, pe mai multe siteuri ale suporterilor, roş-albii au fost luaţi în derâdere: "Dinamoviştii sunt încă în Giuleşti pentru a putea să treacă de jumătatea terenului". "A fost deprimant! E primul meci în care Dinamo dovedeşte că nu poate trece de mijlocul terenului", a explicat situaţia oficialul "câinilor", Cornel Dinu.