„Bătălia latinilor” în finala Ligii Europa

Ultima actualizare:

    Romeo Lukaku a marcat două goluri în semifinala cu ȘahtiorFoto: Guliver / GettyImages
Romeo Lukaku a marcat două goluri în semifinala cu ȘahtiorFoto: Guliver / GettyImages

Echipe pragmatice, Sevilla FC și Inter Milano nu vor risca foarte mult în confruntarea de mâine (vineri, 21 august), de la ora 22.00. Cum trofeul se va afla pe masă, cele două finaliste vor avea mai degrabă o abordare tacticizată decât una „care pe care”.

Înainte de startul Final 8, în Germania, Sevilla FC și Inter Milano erau creditate cu cele mai mari șanse de a câștiga trofeul în acest an. Iar prin calificarea lor în finală au confirmat pronosticurile. Cu mențiunea că vicecampioana Italiei s-a dovedit a fi mai incisivă în meciurile eliminatorii. „Iată-ne în finală! Acesta a fost unul dintre obiectivele noastre”, a declarat, după semifinala cu Șahtior (5-0), Romeo Lukaku, care ocupă locul 2 în clasamentul golgheterilor din Liga Europa, cu 6 reușite. Cu toate că nu sunt nou-venite în competițiile continentale, Inter Milano și Sevilla FC nu s-au mai înfruntat până acum într-un meci oficial. Iar dacă italienii au un bilanț negativ în fața formațiilor din Spania, ibericii stau ceva mai bine în confruntările lor cu peninsularii. Sevilla FC a avut un parcurs aproape perfect în această ediție. Gruparea andaluză a pierdut doar un meci, în faza grupelor, în Cipru (0-1 cu Apoel Nicosia). Dar a tremurat în „16”-imile de finală, când a trecut de CFR Cluj fără să câștige (1-1 la Cluj și 0-0 la Sevilla). Inter Milano, în schimb, s-a impus în toate cele cinci meciuri jucate în Liga Europa, doar că gruparea din Lombardia a ajuns în această competiție din Liga Campionilor, acolo unde a înregistrat 3 eșecuri în 6 partide. 

Finalistele sunt specialiste în C3

Atât Sevilla FC, cât  și Inter Milano pot fi socotite specialiste ale acestei competiții. Într-un clasament all-time realizat după numărul de trofee câștigate în Liga Europa (Cupa UEFA), spaniolii ocupă primul loc, cu 5 reușite (2006, 2007, 2014, 2015, 2016). Italienii, în schimb, împart locul 2 cu Juventus Torino și Liverpool FC, fiecare având câte trei trofee și încă o finală disputată. Este adevărat, succesele lui Inter Milano datează din anii 90 (1991, 1994, 1998), ca și finala pierdută (1997).  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net