Benzema, despre şantajul sexual: "M-au acuzat ca pe un criminal"
Vedeta celor de la Real Madrid, Karim Benzema, a vorbit în premieră despre scandalul sexual în care e acuzat că l-a şantajat pe colegul său de la naţională, Mathieu Valbuena.
"Sper ca lucrurile să se rezolve. Nu sunt vinovat. Ceea ce s-a întâmplat a fost simplu. Am auzit că există o filmare cu Valbuena şi am vrut să-l informez despre asta. Dar când i-am spus, părea să ştie deja. I-am spus că pot ajuta, că am un prieten în Lyon. Am crezut că ne putem descurca. Am vorbit cu el din inimă şi o ştie foarte bine. Mi-a răspuns că a chemat poliţia", a spus Benzema pentru postul TF1.
Apoi, a continuat: "După ce am auzit că l-aş fi şantajat, că i-am cerut bani m-am enervat. Nu am nevoie de bani. Când ofer un serviciu, nu cer nimic în schimb. Şi el ştie că am fost onest cu el. Nu am vorbit vreodată despre bani".
"Sper ca totul să se termine cu bine - pentru Mathieu, pentru mine, pentru prietenul meu - şi că vom putea reveni la naţionala Franţei şi să câştigăm Euro...M-au acuzat ca pe un criminal, sunt nişte lucruri oribile".
Jucătorul de 27 de ani a explicat şi relaţiile sale cu unul dintre cei care au pus la cale şantajul, Karim Zenati. "Este un prieten din copilărie. A fost închis o dată, dar este o persoană bună, care a primit o nouă şansă în viaţă", a anunţat el, arătându-şi totodată dezamăgirea că telefonul său e interceptat: "Am fost spionat în timpul unei conversaţii pe care am avut-o cu un vechi prieten".
El are un mesaj şi pentru Valbuena: "Mi-ar fi plăcut să pot vorbi cu Valbuena şi să-i pot ura toate cele bune".