Cadu va fi dat în judecată de Milanov
Partida FC Vaslui - CFR, 0-0, de luni, a avut unul dintre cele mai dure momente petrecute pe un teren de fotbal în Liga I. Cadu l-a lovit cu piciorul în figură pe Milanov, care încercase să joace o minge cu capul. I-au fost scoşi doi dinţi pe loc şi alţi trei i-au căzut ulterior. S-a operat în Sofia, însă nu se ştie cât timp va lipsi. Oricum, deşi comisiile l-au sancţionat pe Cadu, suspendându-l 9 etape şi amendându-l cu 18.000 de lei, vasluienii nu se opresc aici. "Hotărârea comisiei nu poate repara figura lui Milanov.
El două luni nu va putea juca. L-a sluţit. Noi, clubul Vaslui, ne vom adresa instanţelor pentru a recupera prejudiciul creat fiindcă Milanov va sta mult timp. Şi jucătorul se va adresa instanţei", a spus preşedintele moldovenilor, Ciprian Damian.
Mai mult, patronul Adrian Porumboiu l-a ironizat pe Cadu: "Se tot spune că Milanov trebuia să se protejeze la acea fază! Cum să se protejeze? Cu prezervativ? Milanov a jucat mingea şi nu mai are dinţi. Vrem să-i cerem daune materiale lui Cadu dacă jucătorul nostru va lipsi o perioadă mai lungă de pe teren".
Preşedintele celor de la CFR, Iuliu Mureşan, a acuzat comisiile LPF. Oficialul ardelenilor susţine că decizia luată în cazul lui Ricardo Cadu e de fapt una împotriva clubului: "E aberant. A fost o fază de joc, nu ceva intenţionat, iar Milanov îşi poate continua activitatea. Comisiile nu pot face aşa ceva. Noi nu stăm cu ei la cafele şi la onomastici pentru că suntem departe de Bucureşti şi de aceea există o ură faţă de clubul nostru. Dacă Ricardo Cadu juca la altă echipă nu lua mai mult de trei etape", a explicat Mureşan, care a anunţat că ardelenii vor face apel pentru reducerea pedepsei.
Cadu a anunţat că va sta câteva zile acasă, în Portugalia, pentru a uita de pedeapsa primită. "Este prea mult, dar ce pot să mai fac? Nu am vrut să-l lovesc. Am vorbit cu Milanov, mi-am cerut scuze, iar el nu a acceptat banii pentru operaţie. Mi-a zis că trebuie să fim bărbaţi. Nu era supărat. O să mă duc în Portugalia câteva zile, să mă liniştesc", a spus Cadu, conform gsp.ro.