”Câini” puși cu botul pe labe
Dinamo a avut parte de un duș rece în plină toamnă. Crezându-se învingători de când au intrat pe teren, ”câinii” au fost readuși cu picioarele pe pământ de UTA, care s-a impus cu scorul de 1-0. A fost primul eșec din ”era spaniolă”.
Așa cum a recunoscut după meci antrenorul dinamoviștilor, Cosmin Contra, elevii săi au crezut că vor defila contra arădenilor. Numai că au făcut-o în gol și fără inspirație, astfel că unicul gol al meciului a fost înscris în poarta lor de Hora, din penalty, în minutul 42. ”Felicit UTA pentru cele trei puncte. Dacă nu tratezi fotbalul cu seriozitate și intri așa pe teren, permiți anumite lucruri unei echipe cu UTA... Le-am făcut cadou un penalty, ei n-au ajuns la poartă. Nu am avut seriozitate în ultimii 20 de metri. E o palmă, am crezut că intrăm pe teren și defilăm cu UTA. Sunt principalul vinovat, pentru că n-am ajuns la jucători. Vom stabili anumite lucruri, nu putem continua așa. Am pierdut luciditate după primirea golului. Am dominat, dar nu am adus mingea la margini, discutasem lucrul ăsta”, a declarat, la finalul partidei, Cosmin Contra. Chiar dacă nu a recunoscut, acesta a fost nemulțumit de prestația atacantului Adam Nemec, care nu numai că nu a avut ocazii, dar nici nu s-a întâlnit cu mingea de prea multe ori. Drept urmare, în următoarele zile, poate chiar până la derby-ul de sâmbătă, cu FCSB, ”câinii” urmează să legitimeze un nou atacant. Referitor la cel mai așteptat meci al sezonului, contra rivalilor de-o viață, Contra a declarat că jucătorii lui nu mai au nevoie să fie mobilizați, pentru că un asemenea meci e motivant pentru toată lumea. ”La derby nu cred că vor avea nevoie de motivare. E motivant să joci un asemenea meci. Mai avem mult de lucru, au venit 10 jucători noi. În meciul de luni s-a văzut că avem de îmbunătățit multe lucruri”, a mai spus Cosmin Contra.
Aflat la al treilea meci pentru Dinamo, spaniolul Isma Lopez a găsit soluția ca echipa să scoată măcar un punct: ”Să marcăm noi primii”. ”Cred că am fost superiori de la început până la sfârșit, s-au făcut și niste greșeli de către noi, dar am avut și un penalty clar, a fost henț în careu. Nu-i un rezultat just, în a doua parte s-a jucat foarte puțin, ei au tras de timp. Portarul lor a fost foarte bun. Trebuie să învățăm din aceste lucruri și să dăm primii gol, să nu mai fim în situația asta. În Spania e un nivel inalt, dar până acum am întâlnit și aici echipe competitive,” a declarat, la finalul partidei, Isma Lopez.