"Câinii" iau un şomer de lux

Ultima actualizare:

     Atacantul de 29 de  ani a jucat în cele  mai puternice  campionate  din Europa
Atacantul de 29 de ani a jucat în cele mai puternice campionate din Europa

Roş-albii se laudă cu primul transfer al iernii. Obinna e un nume sonor, campion în Italia, cu meciuri la echipe din Spania, Anglia, Rusia şi Germania, dar care în ultimul timp a fost măcinat de accidentări.

„Câinii” sunt codaşi la capitolul transferuri. Acum sunt însă siguri că vor da lovitura prin sosirea lui Obinna, un „vârf” de 29 de ani. Nigerianul are un parcurs impresionant, fiind în trecut la formaţii precum Chievo, Inter Milano, acolo unde a evoluat alături de Cristi Chivu şi Ibrahimovic, a marcat euro goluri, sărbătorite prin salturi spectaculoase, şi a câştigat un titlu în Serie A. Au urmat spaniolii de la Malaga, a făcut pasul spre Anglia, la West Ham United, şi a bifat Rusia, jucând la Lokomotiv Moscova. Apoi, până să ajungă în România, a activat în Germania, la Duisburg şi Darmstadt. „Un impresar i l-a propus lui Adi Mutu, noi l-am urmărit cu atenţie şi am hotărât că poate să ne ajute. La experienţa sa, nu cred că va avea probleme în campionatul nostru”, a explicat Dănuţ Lupu, unul dintre scouterii lui Dinamo. 

A câștigat un titlu în Serie A


    Obinna obișnuieşte  să sărbătorească  golurile marcate  făcând o tumbă
Obinna obișnuieşte să sărbătorească golurile marcate făcând o tumbă

Totuşi, o accidentare gravă la genunchi l-a ţinut pe tuşă din noiembrie 2015 şi până în februarie 2016 şi-n acest sezon a evoluat extrem de puţin. Mai exact 82 de minute în trei jocuri. Dar roş-albii cunoşteau problemele sale şi ieri l-au supus pe Obinna unor teste medicale complexe, urmând ca fotbalistul cu profil ofensiv să semneze contractul numai după verdictul doctorilor. „Îl interesează mai puţin banii, el îşi doreşte să revină la nivelul pe care-l avea acum trei – patru ani. Obinna joacă mai mult în spatele vârfului, ca al doilea atacant, şi poate evolua împreună cu Nemec”, a mai spus Lupu. Există şi varianta ca Andone să schimbe sistemul pentru a-i face loc în joc nigerianului. El are în prezent o cotă de 500.000 de euro, deşi acum zece ani valora 7 milioane, şi e de acord să câştige în Liga I câteva mii de euro lunar doar pentru a avea la vară o nouă ofertă dintr-un campionat puternic european.

Dănciulescu recunoaşte

simeon stalpnicul png

Directorul sportiv al roş-albilor Ionel Dănciulescu a anunţat că echipa ar trebui întărită şi speră ca sub comanda lui Andone să ajungă zilele acestea şi un fundaş central, post deficitar în prezent. „Noi am ieşit cei mai şifonaţi din campania actuală de transferuri fiindcă nu am reuşit să aducem jucători. Ce s-a întâmplat, cum a fost gestionată situaţia...e clar că lucrurile nu au funcţionat aşa cum a trebuit, dar nu numai din cauza noastră”, a spus Danciu. De asemenea, antrenorul dinamovist a anunţat la finalul primei părţi a campionatului că are nevoie de cel puţin doi jucători, însă săptămâna aceasta Liga I se va relua şi „Fălcosul” nu şi-a îndeplinit dorinţa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Bernadette Szocs (Facebook) jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net