CFR schimbă liniile

Ultima actualizare:

CFR e o fabrică de bani, cu un profit de peste 20 de milioane de euro din transferuri, însă totul are un preţ. Visteria e plină, şi un singur jucător a fost achiziţionat după plecările din această iarnă. Atacantul camerunez Robert Maah, 27 ani, a fost adus din Serie B, de la Citadella, pentru a-l înlocui pe Sougou, iar celălalt "transfer" al "feroviarilor" e revenirea lui Deac

. În schimb, oameni ca Luis Alberto, eroul din meciul cu Manchester United, a ajuns în Brazilia, la Vitoria Bahia. "Vreau să ajut acest club, să înscriu cât mai mult, aşa cum am făcut-o şi pentru CFR. Am un contract pe un an, dar mă voi gândi la colegii mei care au rămas la Cluj şi le doresc să reuşească din nou meciuri bune, aşa cum a fost cel cu Manchester. Chiar dacă au plecat mai mulţi jucători importanţi de la echipă, eu cred că CFR poate realiza în continuare mari performanţe", a explicat jucătorul de 29 de ani. Brazilianul este jucătorul lui Sporting Braga şi e împrumutat la Vitoria, iar ardelenii nu l-au putut ţine pe loc.

"Agentul lui vrea să obţină maximum de pe urma golului cu Manchester", au comentat românii. În schimb, vedeta Modou Sougou a fost transferat la Olympique Marseille pentru 3,5 milioane de euro plus procente dintr-o viitoare tranzacţie. Apoi, în conturi au intrat alte trei milioane de euro după ce Bastos a semnat cu Al Nassr. Pe lista despărţirilor e şi uruguayanul Aguirregaray, care nu s-a înţeles asupra salariului cu CFR-iştii şi s-a întors la Penarol, acolo unde şi-a început cariera.

În plus, Viorel Nicoară a fost împrumutat la Pandurii Târgu Jiu.

Sergiu Buş (20 de ani) a fost cedat în liga a doua, la FC Botoşani, după ce în trecut a mai fost pe la Târgu Mureş, iar Liviu Ganea va fi şi el dat la o altă echipă, cu posibilitatea de a reveni în Gruia. Astfel, din echipa care evolua în turul campionatului şi cupele europene nu se vor mai regăsi jumătate dintre titulari, iar Paulo Sergio trebuie să se descurce cu ce are la dispoziţie.

Şi Oţelul se dezintegrează

Oţelul Galaţi, echipa care a câştigat titlul în 2011 şi a evoluat în Liga Campionilor, e pe care să-şi piardă oamenii care au scris istorie. Râpă a semnat cu Steaua, Perendija s-a dus după Dorinel Munteanu la Mordovia Saransk, Sălăgeanu şi Antal sunt la Vaslui, Pena s-a transferat la FC Baku, Vigilanti s-a retras, Ilie e accidentat, şi doar Grahovac, Costin, Neagu şi Giurgiu mai sunt încă la echipă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net