Circ în Liga a II-a
Fotbalul mic are de suferit şi cluburile îşi vor afla soarta la data de 12 august atunci când va avea loc Comitetul Executiv al FRF
În Liga a II-a se petrec lucruri stranii, din 28 de locuri disponibile pentru echipe, s-au înscris doar 26, iar una dintre ele e Corona, club ce şi-a desfiinţat secţia de fotbal. „Nu ştim câte formaţii vor fi până la urmă fiindcă unele s-au răzgândit deja. Ne-ar trebui şi un plan B în cazul în care unii se vor retrage în plin campionat, dar noi acum nu avem nici măcar planul A”, ne-au declarat personaje de la cluburile implicate în eşalonul secund. Deşi nu sunt bani aproape deloc pentru „fotbalul de la matineu”, există varianta desfăşurării unei singure serii, din cele două disponibile şi alcătuite pe criterii geografice, dar scenariul e puţin probabil.
Asta ar însemna ca o echipă din Oradea să se deplaseze la Constanţa, adică ar trebui să cheltuiască de patru ori mai mulţi bani, în condiţiile în care şi pentru un drum în apropiere uneori se face cu greu plata pentru plinul autocarului. Cert e că zilele acestea va avea loc o întâlnire a oficialilor cluburilor, iar reprezentanţii vor propune în Comitetul Executiv varianta lor, urmând ca pe data de 12 august să se decidă viitorul ligii secunde.