«Cocoşul» Ştefan Radu şi-a scos «găina» la cină

Ultima actualizare:

    Îşi fac planuri  de nuntă
Îşi fac planuri de nuntă

Ştefan Radu şi Alexandra Cosac sunt împreună de aproape patru ani şi urmează să se căsătorească în curând.

Întreg lotul echipei italiene Lazio a fost convocat miercuri seară la restaurantul Terrazza Caffarelli din Roma pentru o dublă sărbătoare: tradiţionala întâlnire de Crăciun, care nu s-a putut ţine la finalul anului 2011, dar şi împlinirea a 112 ani de viaţă a clubului lazial, înfiinţat la 9 ianuarie 1900.

A mai fost un motiv de bucurie, italienii calificându-se cu câteva ore înainte în sferturile Cupei Italiei, după 3-2 cu Verona. Meci în care românul Ştefan Radu nu a jucat, fiind afectat de o problemă la genunchiul operat anul trecut.

Radu Ştefan și iubita lui, împreună cu doi colegi

simeon stalpnicul png

Chiar şi într-un picior, „Cocoşul" (poreclă pe care radu o are de când era la Dinamo) nu putea lipsi însă de la petrecere, unde a venit sub marcajul strâns al logodnicei sale, Alexandra Cosac, o blondă de 33 de ani, cu opt mai mulţi decât cei 25 ai fotbalistului.

Cei doi formează un cuplu din 2008, când internaţionalul român a făcut o „schimbare" inspirată: şi-a părăsit iubita de atunci, Roxana Butnaru, pentru una dintre prietenele acesteia, Alexandra, totul petrecându-se într-o scurtă vacanţă la munte, în care fotbalistul a realizat că "găina bătrână face ciorba bună".

Ulterior, lucrurile au evoluat destul de rapid, Ştefan şi Alexandra făcându-şi acum planuri de nuntă. Interesant este faptul că, iniţial, relaţia nu era văzută cu ochi buni de părinţii fostului dinamovist (tatăl lui Ştefan Radu a decedat anul trecut, la numai 51 de ani).

Motivul? Deşi provenea dintr-o familie bună, fiind fiica unor prosperi oameni de afaceri, Alexandra era cunoscută ca o "devoratoare" de sportivi, printre cuceririle sale anterioare regăsindu-se Edi Iordănescu şi fostul tenismen Dinu Pescariu.

Are operaţii estetice de 20.000 de euro

Viitoarea soţie a lui Ştefan Radu este obsedată de felul în care arată, motiv pentru care a apelat în decursul anilor la numeroase operaţii estetice.

Astfel, chiar dacă nu avea neapărată nevoie, Alexandra a simţit nevoia să umble constant la "setări", modificîndu-şi atât bustul cât şi nasul, buzele sau bărbia. Banii nu au mai contat, investiţia totală făcută în propria imagine fiind de aproximativ 20.000 de euro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net