Coman a strălucit când trebuia. Pe câți bani îl vinde Gigi Becali

Ultima actualizare:

    Florinel Coman a marcat golul prin care FCSB a egalat pe Dinamo în Derby de RomaniaFOTO: Sportpictures.eu
Florinel Coman a marcat golul prin care FCSB a egalat pe Dinamo în Derby de RomaniaFOTO: Sportpictures.eu

După mult timp, FCSB - Dinamo s-a ridicat la înălțimea așteptărilor unui derby. Chiar dacă s-a încheiat 1-1, fanii au avut parte de numeroase faze spectaculoase. Pentru Gigi Becali, însă, nu show-ul a fost important, ci golul marcat de Florinel Coman. Pe care e gata să-l vândă pe o sumă record.

Conduși cu 1-0 de dinamoviști, cei de la FCSB au egalat în minutul 28 prin Florinel Coman, al cărui șut din interiorul careului s-a oprit în poarta ”câinilor”. A fost, poate, după cele două goluri cu Anglia, de la Europeanul de tineret, cele mai importante reușite ale românului, pentru că au fost realizate sub ochii unor oameni foarte importanți. Conform digisport.ro, în tribunele ”Arenei Naționale” s-au aflat scouteri ai cuburilor Manchester City, Chelsea sau Sampdoria. Ei au venit la meci la invitația lui Ioan Becali, care a găzduit și reprezentanți ai unor cluburi din Spania. Toți, indiferent de țară, au fost impresionați de prestația lui Florinel Coman, iar patronul FCSB, Gigi Becali, nu mai putea de bucurie după meci. Conform sport.ro, el este foarte aproape de a-l vinde pe cel mai important jucător al echipei pentru suma record de 20 de milioane de euro. Condiția ar fi ca el să debuteze la naționala de seniori, acesta fiind și motivul pentru care, în trecut, atunci când Coman nu se regăsea printre jucătorii convocați, se certa la televizor cu selecționerul Cosmin Contra. Acum, Florinel este în lot pentru ”dubla” cu Insulele Feroe și Norvegia, așa că Becali era foarte mulțumit: ”Să dea Coman gol la naţionala mare ca să iau banii pe el”, a declarat patronul echipei, confirmând că un meci în națională e singura barieră pentru a încasa sumele la care visează. Apoi, Becali a supralicitat, cerând și alți fotbaliști la prima reprezentativă: ”"Nu trebuie să fiu eu mulţumit că e Coman la naţională. Coman, Man, Oaidă, Panţîru nu au cum să lipsească. Păi Tănase, data viitoare. Deci în viitorul apropiat o să vedeţi: Manea dreapta, Panţîru stânga , Coman stânga, Man dreapta, Oaidă central. Nu ai cum să îi ignori, nu poţi. Titulari, mă refer. Că aşa vor fi 7-8", a mai spus Gigi Becali.

În ceea ce-l privește, Coman spune că s-a maturizat mult în ultima perioadă, schimbându-și felul în care a vede fotbalul. ”Lucrurile îmi merg foarte bine, cred că am devenit un fotbalist matur, nu mai sunt acel puşti. M-am uitat şi eu şi cădeam la fiecare atingere de balon, când simţeam contact cădeam, acum sunt mai puternic, mă simt mai puternic fizic şi mental, aşa că pot duce dueluri unu la unu. Fiecare fotbalist ar trebui să facă la fel. Dacă nu s-a făcut un transfer, trebuie să munceşti poate chiar mai mult ca să poţi pleca. Mai ales cum suntem noi, românii, e mai greu pentru noi, pentru că suntem priviţi altfel. Merg la lot şi sperăm să câştigăm cele două meciuri”, a declarat după aprtidă, la Digi Sport, Florinel Coman.

Arbitrajul lui Kovacs, criticat de toți

La finalul partidei, arbitrul Istvan Kovacs a fost criticat de toată lumea. Atât gazdele, cât și dinamoviștii, i-au reproșat că nu a acordat câte o lovitură de la 11 m. Ulterior, chiar dacă specialiștii au stabilit că doar ”câinii” se pot plânge că au fost defavorizați, patronul FCSB a fost cel care a făcut cel mai mare scandal. ”Istvan Kovacs este împotriva noastră. A dat lovitură liberă ca să nu bage Tănase mingea în poartă, de aia a fluierat. Faultul a fost în careu, a mutat lovitura din careu, unde era penalty, la vreo şapte metri de linia de 16 metri. A fost în careu şi în loc să dea penalty, a mutat şi lovitura, am dat golul, a anulat şi golul şi a mutat şi lovitura vreo şapte metri, îţi dai seama câte poate să facă Istvan Kovacs ăsta. Dar sunt mulţumit. Sunt mulţumit de joc, e greu să câştigăm noi cu Kovacs, nu putem să câştigăm pentru că nu ne lasă, inventează el şmecherii din astea mici”, a declarat Gigi Becali la plecarea de la stadion.

FCSB – Dinamo 1-1

Au marcat: Coman (28)/ Ciobotariu (9).

FCSB: Bălgrădean - Cr. Manea (Moruţan 74), I. Cristea, Planici, Panţîru -  Vînă (Ad. Popa 46), Oaidă, Ov. Popescu - D. Man (Gnohere 46), Fl. Tănase, Fl. Coman. Antrenor Bogdan Argeş Vintilă;

Dinamo: Piscitelli - Ciobotariu, Puljici, M. Popescu, Corbu -  Mrzljak (Răuţă 60), Filip - R. Moldoveanu (Brito 90+4), Nistor, Neicuţescu (D. Popa 74) - Montini. Antrenor Dusan Uhrin.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net