Contra e favorit acum să-l înlocuiască pe Daum

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Contra este a doua opţiune la naţională
Contra este a doua opţiune la naţională

Antrenorul dinamovist Cosmin Contra şi-ar fi dat deja acceptul pentru preluarea naţionalei, dar dacă nu se va ajunge la parafarea actelor, cei de la „Casa Fotbalului” mai au variante, inclusiv un alt străin.

După ce tratativele cu Petrescu au picat, sunt mai multe opţiuni pentru postul de selecţioner. Prima este Contra. Tehnicianul roş-albilor are o clauză în contract prin care poate pleca oricând în cazul unei oferte avantajoase şi-n plus el îşi doreşte o schimbare. În aceste condiţii, „Guriţă” vrea să dea curs propunerii federalilor, mai ales că va câştiga mai mult decât dublu şi e convins că poate califica echipa la Euro 2020. Dacă va apărea ceva neprevăzut, în calcul e luat şi Zenga, italian ce a fost la un pas să fie instalat şi înainte lui Daum, el având avantajul că e bun cunoscător al fotbalului românesc, după ce a pregătit Naţional, Steaua sau Dinamo. Burleanu ar fi dispus şi să-l oferteze pe Hagi, ceea ce ar fi o lovitură de imagine înaintea alegerilor federale, având în vedere că instalarea „Regelui” ar însemna împăcarea dintre conducerea federală şi „Generaţia de Aur”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Romania bucurie tenis de masa jpg
david webp
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
40 de ani de la castigarea Cupei Campionilor Europeni de catre Steaua (Sportpictures) jpg
Real Madrid Manchester City (EPA) jpg
profimedia 1081439840 jpg
shakira concert grammy profimedia jpg
Stadionul Steaua (Sportpictures) jpg
image
image