Corvinul, revenire de poveste în Liga I, după 34 de ani. 3 goluri în 8 minute
Corvinul Hunedoara n-a arătat ca o nou-promovată în Superliga României, reușind o victorie clară cu FK Csíkszereda, 3-0, disputată luni, considerată pe teren propriu, însă la Arad, în etapa inaugurală a noului sezon. Astfel, gruparea consemnează o revenire perfectă pe prima scenă a fotbalului românesc, după 34 de ani.

Huendorenii au marcat, practic, trei goluri în opt minute: slovacul Andrej Fabry a deschis scorul din penalty ('57), după un fault comis de Efraim Bödő (19 ani) asupra ghanezului Emmanuel Yeboah (23 de ani), Nicolae Pîrvulescu (26 de ani) a majorat diferența dintr-un voleu ('62), ca mai apoi portughezul Sérgio Ribeiro (30 de ani) „să închidă tabela” din lovitură liberă ('65).
A renăscut din propria cenușă: Corvinul, o echipă obișnuită cu greutățile
Corvinul își conturează, astfel, alura unei echipe capabile să se reinventeze - a revenit în primul eșalon, la finele unei pauze de aproape trei decenii și jumătate, după ce a câștigat Cupa României din postura de divizionară secundă, a trecut prin trei tururi preliminare ale cupelor europene.
„Am remediat ceea ce a fost de remediat. Eu cred că și în prima repriză a fost o repriză bună. E bine că am stat în joc. Echipa a arătat bine, nu avem accidentați, suntem OK, am remediat la pauză ceea ce aveam de rezolvat. Nu avem nicio presiune și asta încerc să le transmit jucătorilor: să se bucure de fiecare moment. Vor fi și meciuri în care lucrurile nu vor ieși așa cum ne dorim. Important este să fim demni și să facem în teren ceea ce lucrăm la antrenamente. De revelații vorbim la sfârșit, nu avem nicio presiune pe noi. Vor fi meciuri când poate nu ne vor ieși ceea ce vrem. A venit bine această victorie! Îmi doream să mă aflu în acest moment”, a fost reacția antrenorului Florin Maxim (45 de ani), care s-a alăturat echipei, încă de când evolua în eșalonul al treilea. Mai departe, Corvinul va face deplasarea în Liga 1 la Farul Constanța, în vreme ce FK Csikszereda va primi vizita lui FCSB.


































