Cosmin Contra are motive de bucurie după ultima etapă din Liga Campionilor

Ultima actualizare:

    Ianis Hagi s-a descurcat perfect intr-un meci arbitrat de Istvan KovacsFOTO: Guliver/ Gettyimages
Ianis Hagi s-a descurcat perfect intr-un meci arbitrat de Istvan KovacsFOTO: Guliver/ Gettyimages

Etapa a doua a Ligii Campionilor a adus semne bune pentru selecționerul român Cosmin Contra înaintea meciurilor cu Insulele Feroe (12 octombrie) și Norvegia (15 octombrie). Doi dintre internaționalii săi au fost titulari miercuri și au jucat foarte bine.

De departe cele mai frumoase vești vin din Belgia, de la Genk, acolo unde Ianis Hagi a fost în premieră titular în cea mai importantă competiție intercluburi. Chiar dacă nu a reușit să marcheze, fiul ”Regelui” a fost cel mai bun jucător de pe teren în remiza, 0-0, obținută în fața italienilor de la Napoli. De altfel, acest lucru a fost simțit și de fanii echipei gazdă, care în momentul înlocuirii românului, în minutul 90+2, l-au ovaționat în picioare. Și antrenorul echipei belgiene, Felice Mazzù, a fost impresionat de evoluţia lui Ianis. ”Cred că Ianis devine din ce în ce mai bun, de la o săptămână la alta. În acest meci, a adus creativitate în echipă, a jucat bine între linii, iar cu această mentalitate, cu acest nivel, în câteva săptămâni, cred că vom avea un număr 10 bun în echipă. Este bine pentru viitor”, a declarat antrenorul el.

Românul, care și-a trecut în cont și o ratare în a doua repriză, a fost fotbalistul desemnat să execute toate fazele fixe și s-a descurcat remarcabil. De altfel, el a primit nota 8 în majoritatea ziarelor care acordă calificative în Belgia.

Și selecționerul Cosmin Contra a fost entuziasmat de evoluția lui Ianis Hagi, așa că nu ar fi exclus să îl vedem titular în dubla manșă de la mijlocul lunii octombrie. ”Ianis a făcut un meci bun, în spatele vârfului, s-a mișcat permanent, a bătut toate loviturile libere, nu s-a ascuns de minge, ce a făcut în teren a făcut foarte bine. În ultimele meciuri a fost titular, a și marcat, iar încrederea lui ne ajută pentru echipa națională. Este diferită situația lui de cea a lui Răzvan Marin. Ianis a ajuns titular când antrenorul a considerat că e pregătit. Belgienii au avut răbdare cu Ianis, iar răbdarea dă roade. Sper să rămână titular”, a declarat Cosmin Contra la Digi Sport.

Un alt internațional român care a avut o evoluție bună în Liga Campionilor a fost Nicușor Stanciu. El a jucat până în minutul 83 pentru Slavia Praga, dar în ciuda prestației bune nu a putut evita înfrângerea cu 2-0 suferită în fața Borussiei Dortmund. Și el este anunțat titular contra Insulelor Feroe și Norvegiei, iar acest lucru ar fi fost imposibil dacă selecționerul nu l-ar fi ”întors din drum” de selecționer atunci când îl anunțase că vrea să se retragă din națională. ”După dubla cu Norvegia şi Malta, tot drumul am stat cu el pentru că m-a rugat să stau de vorbă cu el şi mi-a comunicat că el vrea să renunţe la naţională pentru că nu vrea să creeze probleme naţionalei, că iubeşte foarte mult echipa naţională şi că vede că nu e iubit şi că mă pune într-o situaţie proastă, că eu îl chem şi el nu dă randamentul aşteptat. L-am convins cu greu să aştepte. Intra în vacanţă, se căsătorea. Era foarte decis. Şi el şi Paul Anton şi mai era un jucător, nu mai ţin minte, pentru că cred că a fost o glumă. La Stanciu nu a fost o glumă, a fost serios”, a spus Cosmin Contra la Digi Sport.

Mitriță va fi chemat sigur

Un alt jucător aflat în vârf de formă este Alex Mitriță. Component al formației New York City, acesta va fi chemat de data aceasta de selecționer pentru meciurile naționalei: ”Sunt șanse mari. Sunt 10 zile până la meciul cu Norvegia. E diferit, e un jucător care la al doilea meci poate să fie sută la sută din toate punctele de vedere. Nu a existat niciodată niciun conflict între Mitriţă şi secundul Jerry Gane sau cu mine. Dacă ar fi fost, aş fi ieșit public şi aş fi spus-o că nu mai vine la națională cât sunt eu selecționer. Singura problemă pe care a avut-o Mitriţă a fost cum s-a comportat el după acel meci, până la cel cu Feroe şi atitudinea pe care a avut-o. Dar sunt jucători tineri, se mai întâmplă”, a mai spusi Contra la Digi Sport.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net