Cosmin Contra, profesor pentru Adrian Mutu
Selecţionerul României alături de staff-ul său de la echipa naţională au ţinut o lecţie practică pentru actualii antrenori înscrişi la cursurile Licenţei Pro, informează FRF.
Pe durata desfăşurării cursului practic, selecţionerul tricolorilor alături de Adrian Mihalcea, Ionel Gane, secunzii săi de la lot, Javi Reyes, preparatorul fizic al naţionalei, şi Leontin Toader, antrenorul cu portarii, au prezentat un antrenament tactic, fiecare membru al staff-ului pregătind în detaliu şedinţa de pregătire.
Contra i-a avut la dispoziţie pe juniorii de 18 şi 19 ani ai clubului Dinamo, iar la finalul antrenamentului tehnicianul le-a răspuns la întrebări cursanţilor.
La cursuri participă 19 tehnicieni admişi în urma examenului din august, de la Şcoala Federală de Antrenori. Aceştia sunt: Mirel Rădoi, Nicolae Constantin, Octavian Chihaia, Marius Măldărăşanu, Adrian Mutu, Dorin Goian, Florin Bratu, Nicolae Grigore, Dorin Docolin, Costin Curelea, Laszlo Balint, Cristian Todea, Dinu Todoran, Valentin Negru, Nicolae Croitoru, Daniel Sima, Andrei Erimia, Irina Giurgiu, Dumitru Suciu.
Printre lectorii modulului întâi se regăsesc Ghenadie Scurtul (Republica Moldova), Darius Pasieka (Polonia), ambii membrii ai Comisiei Tehnice JIRA şi delegaţi UEFA, Adrian Szabo şi Ciprian Urican, tutori ai licenţei UEFA PRO, şi Aurel Ţicleanu, vicepreşedinte al Comisiei Tehnice FRF.
Cursurile pentru obţinerea licenţei UEFA PRO cuprind alte 13 module. Examenul final va avea loc spre finalul anului 2020 şi va cuprinde proba scrisă şi cea practică.