Cristi Balaj, primele emoții ca președinte la CFR Cluj

Cristi Balaj, primele emoții ca președinte la CFR Cluj

Ultima actualizare:

    Cristi BalajFOTO: Sportpictures.eu
Cristi BalajFOTO: Sportpictures.eu

CFR Cluj va juca diseară, la ora 19.45, la Alkmaar, în etapa a patra a Conference League. În Olanda, echipa a fost însoțită pentru prima dată și de noul președinte, Cristi Balaj.

Fostul arbitru internațional a dezvăluit pentru CFR TV cum s-a decis să vină la clubul ardelean și ce planuri are. ”A existat o oarecare reticiență, pentru că nu cunoșteam situația. Până nu am venit la Cluj și nu am discutat, în special cu Dan Petrescu, nu m-am putut pronunța. A fost o discuție de la ora 10.00 până la ora 16.00. Aspecte legate de contractul meu s-au rezolvat în 6-7 minute. Cel mai mult mi-a plăcut că se dorește să se înființeze o academie de fotbal. Joi vom vizita academia celor de la AZ Alkmaar,  e important să copiem de la cei care performează deja în acest sens. Îmi doresc să fie o academie care să dea valoare tinerilor fotbaliști români, iar naționala să aibă mult mai multe variante față de ce are acum”, a declarat noul oficial al campioanei României.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Kazuyoshi Miura, Facebook jpg
Yan Diomande (portocaliu), EPA jpg
FK Csikszereda FCSB (Sportpictures) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Alexandru Goncear, Farul Corvinul (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (Facebook, Fiorentina) jpg
Jonatan Braut Brunes (EPA) jpg
Dinamo Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
image
image