Culio, specialistul penalty-urilor

Ultima actualizare:

    Culio a redevenit un om de bază al clujenilorfotografii: sportpictures.eu
Culio a redevenit un om de bază al clujenilorfotografii: sportpictures.eu

Încă dinaintea startului Ligii 1, CFR Cluj se anunţa drept una dintre principalele candidate la titlu, iar desfăşurarea de până acum a evenimentelor confirmă previziunile. CFR a învins sâmbătă seară, cu scorul de 2-0, la Iaşi, şi se află în fruntea clasamentului, cu 10 puncte.

Repatrierea lui Culio, revenit după ani buni de pribegie prin Turcia şi Spania, a fost una dintre mutările inspirate ale ardelenilor. Argentinianul în vârstă de 33 de ani a marcat două goluri în acest sezon, ambele din penalty, el fiind cel care a deschis scorul în Copou. 

Joi CFR joacă împotriva lui Dinamo


    Culio
Culio

Chiar dacă echipa lui a învins, antrenorul Dan Petrescu a fost nemulţumit de cum s-au mişcat elevii săi: „Sunt mulţumit de rezultat, nu de joc. Am început rău, nu am făcut un joc bun. Au jucat mai bine în prima repriză decât noi. Am intrat cu 2-0 la pauză, nemeritat. Ei au dominat. Bine că am bătut bine cele două cornere. Au jucat foarte bine astăzi ei. Ambele echipe au jucat pe această căldură. Trebuia să ne adaptăm mai bine. În repriza a doua, alerga adversarul după minge. Asta e România. De ce să se teamă de arbitraj? Aşa o să mă tem şi eu la meciul următor. Penalty-ul a fost clar, m-am uitat la fază. A fost şi un henţ. Al doilea gol a fost valabil. E un meci foarte greu, cel cu Dinamo. Au jucători foarte buni. Vor avea zile mai puţine de refacere. Poate băgăm 4-5 jucători noi. Unii mi s-au părut obosiţi. Nu contează cât timp avem la dispoziţie să ajungem la nivelul maxim. Importante sunt rezultatele”, a spus Petrescu la digisport.ro.

Joi, CFR Cluj va juca acasă, împotriva dinamoviştilor, în cel mai interesant meci al etapei a cincea a Ligii 1. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
WhatsApp Image 2026 04 10 at 12 20 14 (1) jpeg
Lucescu digisport captura jpeg
ChatGPT Image 10 apr  2026, 11 10 18 png
luce familie jpg
Mircea Lucescu Sahtior jpg
Mircea Lucescu tricolor jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Rinat Ahmetov jpg
image
image