Curaj, sacrificiu şi determinare
Înfrângerea din manşa tur a barajului cu Grecia, pentru mondialul din Brazilia, nu a picat bine nici unui român. Fanii naţionalei cred însă că mai există şanse de calificare, iar foştii fotbalişti care au făcut istorie pentru prima reprezentativă ne dau motive să sperăm. "Cred că avem resurse. Cel mai important aspect, însă, este să plecăm de la ce nu s-a făcut la Atena: de la acea organizare defensivă. Nu trebuie să ne precipităm. Este o problemă în axul central. Ar trebui să analizăm un aspect foarte important: fazele fixe. Primul gol s-a primit la fază fixă, pe respingere.
Al treilea gol a fost marcat de Mitroglou, tot pe fază fixă. A mai fost golul anulat lui Gekas, tot din fază fixă. Nu ne rămâne decât să sperăm că vom avea o echipă cu personalitate la Bucureşti", a spus Ilie Dumitrescu la Digisport. Şi fostul căpitan al naţionalei, Gică Popescu, le spune românilor că trebuie să creadă în continuare în fotbaliştii lui Victor Piţurcă.
"Eu încă mai sper în această calificare. Ar însemna să jucăm cum nu am făcut-o la Pireu, să arătăm alt spirit şi să punem presiune. Ne trebuie curaj. Ne va fi foarte greu să ne calificăm, dacă vom avea această lipsă de atitudine, de iniţiativă şi de curaj. Rar mi-a fost dat să văd o echipă atât de pragmatică, care îşi ştie limitele şi care stă foarte bine în apărare. La 3-1 cred că ne-a dat o lecţie de cum se gestionează un joc la acest scor .Am arătat ca o echipă liniară, fără substanţă. Când ai tras un singur şut la poartă, e greu să speri la calificare. Trebuie să avem altă atitudine la retur".
Niculaie: «Ucraina ne dădea 6-7 goluri»
Există şi pesimişti, oameni care cred cu greu că mai putem întoarce rezultatul de la Pireu. Printre ei, finanţatorul celor de la Astra Giurgiu, Ioan Niculae.
"Nu mă aşteptam să văd o echipă aşa de slabă. Din păcate, este încă o mare decepţie pentru milioanele de fani români, care ar fi vrut să vadă o altă faţă a naţionalei. Nu mi-a plăcut nimeni. Ce noroc am avut noi că n-am căzut cu Ucraina?! Dacă picam cu Ucraina ne dădeau 6 sau 7 goluri", a spus acesta, mâhnit de rezultatul de vineri seara.