Dinamo își joacă astăzi Viitorul

Ultima actualizare:

    Sorescu este cel mai în formă dinamovistFOTO: Sportpictures.eu
Sorescu este cel mai în formă dinamovistFOTO: Sportpictures.eu

Dinamo va juca azi un meci de totul sau nimic în compania Viitorului, o formație care nici ea nu este foarte liniștită. Va fi o confruntare interesantă și prin perspectiva duelului dintre Mircea Rednic, acum pe banca echipei din Ovidiu, și fosta lui formație.

Fără victorie de patru meciuri, perioadă în care au scos un singur punct, dinamoviștii nu se pot baza nici în acest meci pe vârful Adam Nemec, aflat încă în recuperare după accidentarea suferită acum două săptămâni. Totuși, chiar dacă seria aceasta pare neagră, ”câinii” sunt fericiți, căci adversarii lor de diseară nu au mai bătut pe nimeni de 11 meciuri. De fapt, de 12, dacă punem la socoteală și partida întreruptă și apoi amânată din cauza ceții, meci disputat luni contra Politehnicii Iași și care în momentul întreruperii era 0-0. Însă, având în vedere că oaspeții sunt mult mai cotați de cei de la transfermarkt.com (13,6 milioane de euro, față de 8,10 milioane, dinamoviștii), este posibil să avem un meci în care învingătoarea să se decidă în urma unei acțiuni personale.

În confruntarea din această seară, un punct de interes îl reprezintă duelul dintre Mircea Rednic, actualul antrenor al Viitorului, și fosta lui echipă, ai cărei fani însă visează la momentul reîntoarcerii celui pe care îl consideră singurul salvator al formației. Va fi a noua confruntare dintre ”Puriu” și Dinamo, Rednic având un palmares pozitiv în confruntările directe cu ”câinii”: 4 victorii, un egal și trei înfrângeri. Ultimele meciuri au avut loc anul trecut, când o conducea pe Politehnica Iași și când a obținut o victorie acasă (scor 1-0) și un egal în deplasare (1-1). De fapt, el nu a mai pierdut în fața dinamoviștilor de aproape 9 ani, din 2012, pe când conducea pe Petrolul și Dinamo încă mai speria pe cineva.

De partea cealaltă, pe banca tehnică a ”alb-roșilor”, Ionel Gane este tot mai contestat de fanii-acționari. Aceștia sunt nemulțumiți nu doar că echipa nu câștigă, dar nici nu-și crează ocazii de a marca. La ultimul meci, de exemplu, pierdut cu scorul de 2-0 în fața Astrei, la Giurgiu, ”alb-roșii” au avut un singur șut spre poarta adversă, care a fost mai mult o pasă la portar, de la aproximativ 30 de metri. De altfel, și tehnicianul dinamovist a recunoscut acest lucru după partidă și a promis că va remedia lucrurile. Dacă nu o va face chiar din această seară, este de așteptat ca el să fie înlocuit înaintea sfertului de finală din Cupa României, contra Dunării Călărași, meci programat la 4 martie. Conform zvonurilor, principalul favorit la înlocuirea lui este Gigi Mulțescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net