Dinamo s-a făcut de râs. A luat 7-1 de la puştii sub 21 de ani ai Danemarcei! Cine e de vină?

Ultima actualizare:

    Jucătorii dinamovişti sunt debusolaţi din cauza rezultatului slabFOTO: Răzvan Păsărică
Jucătorii dinamovişti sunt debusolaţi din cauza rezultatului slabFOTO: Răzvan Păsărică

Dinamo e în această perioadă plecată într-un cantonament în Antalya, Turcia, unde pe lângă antrenamentele fizice solicitante dispută şi o serie de jocuri amicale.

Din cauza efortului, a ghinionului sau pur şi simplu a valorii, "câinii" proaspăt instalatului Mihai Teja se fac până acum de râs. Exceptând chinuita victorie cu 1-0 obţinută în faţa lui Aue, echipă din Liga a II-a germană, Niculae şi compania au pierdut pe linie, încasând minimum trei goluri pe meci. A fost 1-3 cu Bursaspor, apoi acelaşi scor cu Guangzhou R&F, chinezii antrenaţi de Cosmin Contra, iar azi s-a pus bomboana pe colivă. Dinamo a pierdut cu un scor incredibil, 1-7, amicalul disputat în faţa naţionalei sub 21 de ani a Danemarcei. După un asemenea eşec ruşinos nu se mai poate spune nimic, doar conducerea tehnică şi administrativă fiind recomandat să-şi pună nişte întrebări în perspectiva evitării unor astfel de umilinţe în viitor. Dinamo a ţinut scorul 1-1 până la pauză, când echipa lui Teja s-a prăbuşit pur şi simplu, încasând şase goluri în a doua parte. Singurul lucru pozitiv al acestui joc penibil este reuşita de debut a lui Nicolae Grigore, fostul rapidist transferat de curând în Ştefan cel Mare.

Echipa de start a lui Dinamo:

Marc - Bărboianu, Durimel, Nedelcearu, S. Filip - Boubacar, N. Grigore - V. Lazăr, M. Alexe, D. Rotariu - Bilinski

Grigore a făcut carieră la Rapid, dar acum a ales Dinamo
Grigore a făcut carieră la Rapid, dar acum a ales Dinamo

Această înfrângere la scor a stârnit şi o reacţie imediată a lui Ionel Dănciulescu, directorul sportiv al "cîinilor".

"Fotbalul e făcut şi din lucruri mai puţin plăcute. Important e să învăţăm din greşeli. Partea bună e că a fost doar un meci amical. Băieţii îşi cam pierd din concentrare. Cu siguranţă vor exista discuţii după acest rezultat. Eu pun această înfrângere pe seama faptului că jucătorii sunt obosiţi. Stau şi mă gândesc că noi, la nivel de juniori, suntem foarte departe de ceea ce au danezii. Deocamdată acesta e lotul. Încercăm să mai aducem ceva. Normal ar trebui ca eventualele achiziţii să vină cât mai repede, ca să avem timp să le integrăm", au fost explicaţiile acestuia  la DigiSport.

E clar însă de ce n-a fost Dănciulescu mai dur cu jucătorii lui Teja. În ultimul meci al turului de campionat, când "corbul" încă era antrenor interimar la Dinamo, acesta a încasat un aproape la fel de umilitor 6-1 de la Astra Giurgiu, moment când a şi anunţat că el nu va fi niciodată antrenor pentru că nu-i place.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net