Doi antrenori furioși. În timp ce Dan Petrescu a acuzat arbitrajul, Marius Croitoru a ironizat regula „licenței Pro”

Ultima actualizare:

    Marius Croitoru și Dan Petrescu sunt doi antrenori cu rezultateFoto: sportpictures.eu
Marius Croitoru și Dan Petrescu sunt doi antrenori cu rezultateFoto: sportpictures.eu

Confruntată cu probleme de lot, CFR Cluj a suferit primul eșec din această ediție de campionat chiar în meciul de (re)debut al „Bursucului” pe banca tehnică a campioanei. Iar bucureșteanul n-a putut rămâne impasibil. De partea cealaltă, Marius Croitoru (FC Botoșani) s-a referit la „regula licenței Pro”.

La final, Dan Petrescu a catalogat rezultatul ca fiind „mincinos” și a considerat că o greşeală de portar a făcut ca gazdele să câştige. “Nu putem spune că Botoşani a avut ocazii sau că a dominat. Nu-mi aduc aminte decât de o ocazie a lor. O greşeală mare de portar a făcut ca ei să câştige. S-a văzut că absenţa lui Alibec şi a lui Omrani este importantă”, a spus tehnicianul, iar apoi s-a concentrat pe arbitraj: „Aş vrea să revăd nişte faze, au fost penaltiuri cred, 2-3. De pe bancă aşa mi s-a părut. Din păcate VAR nu o să vină în România nici în 2025. Este un rezultat mincinos. Dar ăsta e fotbalul”, a spus Petrescu la posturile care transmit Liga 1.Nici celălalt antrenor n-a fost în totalitate mulțumit deși echipa lui s-a impus. Marius Croitoru a spus că ar trebui să le fie ruşine celor care îl atacă în legătură cu licenţa: ”Am luat amendă pentru că am participat la conferinţa de presa. În cadrul unui club, doar antrenorii cu licenţă Pro pot participa la conferinţa de presă. Am voie să dau indicaţii de pe bancă. Nu îmi poate impune nimeni acest lucru. Dacă ai licenţă, dacă ai hârtie, stai drept în faţa tuturor. Ei când antrenau la fel ca mine, nu mai erau deranjaţi. Sunt unii care au antrenat ani de zile. Lucrurile alea nu s-au spus. Sunt unii care au antrenat cu licenţa A în Liga 1 şi nimeni nu a intervenit. Acum suntem deranjaţi. (...) Eu am avut şansa mea. Am demonstrat că fac o treabă bună. Patronul e mulţumit. Credeţi că nu sunt şi alte cluburi care şi-ar dori un antrenor cu licenţa A pe bancă şi să fie în play off? Sunt şi au fost antrenori cu licenţa A în Liga 1 şi acum vorbesc de noi. Să le fie ruşine! Spun că nu avem carte, că dăm bani. Pe mine m-a costat dublu să fac licenţa în Moldova. Pe mine mă costă undeva la 15 mii de euro. După fiecare modul pe care eu l-am făcut în Moldova trei zile, lumea nu ştie. Atacaţi-mă pe ceea ce”, a declarat Croitoru la Digi Sport.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net