E derby la Victory Cup! "Fotbaliştii" se bat cu amatorii pentru un nou titlu


    Foştii stelişti sunt în putere şi la minifotbalFoto: Victory Cup
Foştii stelişti sunt în putere şi la minifotbalFoto: Victory Cup

Echipa lui Ghionea și Petre Marin, Pronostic Sportiv, are miercuri un meci decisiv în campionatul de minifotbal, ”Victory Cup”. În cazul unei victorii în fața celor de la ”La Maria Si Ion” ar lua o opțiune importantă în câștigarea pentru a doua oară consecutiv campionatul de minifotbal

Momentul adevărului la Victory Cup! Cele mai bune echipe din acest sezon au în această etapă finala campionatului. În prezent, lider este La Maria Si Ion, care are același număr de puncte (46), cu echipa foștilor fotbaliști, însă un golaveraj mult mai bun. În tur, meciul dintre cele două formații s-a încheiat la egalitate, scor 2-2. Dacă și această întâlnire s-ar termina egal, favorizată în urma acestui rezultat ar fi La Maria Si Ion, care în etapa trecută s-a impus, scor 6-2, în fața celor de la Ludicom, o altă formație de calibru de la Victory Cup. Interesant este că cele două echipe care se bat pentru câștigarea campionatului la Victory Cup 2016-2017, în acest sezon au suferit înfrângeri în fața formațiilor aflate la mijlocul clasamentului, Pădurarii (opt), respectiv Vulturii (șapte). La Maria Si Ion este neînvinsă la Victory Cup din prima etapă a campionatului, în timp ce Pronostic Sportiv Sportiv din etapa a 14-a.

Pronostic Sportiv e formată din mai mulţi foşti fotbalişti din Liga 1

La Pronostic Sportiv sunt legitimați următorii foști fotbaliști: Ciprian Mozacu (FC Național), Valentin Badea (Steaua), Bogdan Pătrașcu (Dinamo), Stelian Stancu (Steaua), Adrian Neaga (Steaua), Cătălin Liță (Steaua), Sorin Paraschiv (Steaua), Gigel Coman (Poli Timișoara), Petre Marin (Steaua), Sorin Ghionea (Steaua). În afară de cei amintiți mai sus, îmbracă tricoul acestei echipe și Cristian Niță, Bogdan Dragoș, Cosmin Stegaru, Ovidiu Coipan, Daniel Gheorghe, Andrei Crețu, Mihai Mihalache, Răzvan Ionescu și Daniel-Roberto Matincă.

La Maria Si Ion îi are în componența ei pe următorii fotbaliști: Militaru Laurentiu Marian, Norocea Robert, Ciocan Sabin, Stan Andrei, Toader Petrica, Toader Iulian, Oprea George, Oprea Ionut, Zainescu Razvan, Cantur Marian, Rob Roberto, Manuel Da Silva, Poenaru Ion Cristian, Florea Razvan, Tache Ionut, Mitran Sorin, Cercel Adrian, Tumsoiu Nicolae.

9 etape au rămas până la finalul campionatului Ligii I la Victory Cup.

117 goluri marcate și 55 primite au cei de la La Maria Si Ion.

101 de reușite au foștii fotbaliști profesioniști și 48 de goluri încasate.

cub horoscop supărare png
femeie însărcinată sursa FOTO Pixabay
Faimosii Survivor Romania joc imunitate Foto Pro TV jpg
front 1 Beyonce (gettyimages) jpg
Jennifer Lopez si Ben Affleck  jpeg
cosmin selesiB jpg
Icoana Basilica ro webp
Cuplu care doarme in pat - pijamale FOTO Shutterstock
image
image
image
image
image
image
Farul CSU Craiova, Sportpictures jpg
Edjouma fcsb cfr cluj jpg
Hagi, Getty jpg
SITE Rapid (Sportpictures) jpg
Cupa Davis, Facebook jpg
Dan Petrescu, Sportpictures jpg