Echipa verii costă 598.000.000 €

Ultima actualizare:

    Paul Pogba a costat  120 de milioane de euroFoto: Getty Images
Paul Pogba a costat 120 de milioane de euroFoto: Getty Images

Pentru 11 jucători s-a plătit 598 de milioane de euro, Manchester United doborând recordul în privinţa achiziţiei unui fotbalist, Pogba sosind de la Juventus pentru 120 de milioane.

Cluburile din Albion nu s-au uitat la bani şi au dat 1,4 miliarde de euro pentru a-i aduce pe cei mai buni din sportul-rege în Premier League. Doar în ultima zi de “mercato”, 31 august, au plătit 182 de milioane. Astfel, nu e de mirare că-n topul transferurilor de acum, din cei 11 oameni care formează cea mai scumpă echipă, opt dintre ei sunt nou sosiţii din prima ligă engleză. Restul au fost aduşi de către cluburi din Spania, ibericii realizând două astfel de transferuri, iar chinezii au închis lista. Iată echipa care a costat aproape 600 de milioane de euro.

Portar: Claudio Bravo

A fost luat de Manchester City de la Barcelona pentru 20 de milioane de euro. A semnat pe patru ani şi a fost adus la cererea insistent a lui Guardiola. La catalani a câştigat două titluri de campion, două Cupe ale Regelui, două Supercupe ale Spaniei, una a Europei, o Liga Campionilor şi un Campionat Mondial al Cluburilor.Fundaş: Shkodran MustafiA ajuns la Arsenal de la Valencia contra sumei de 40 de milioane de euro. Apărătorul de 24 de ani a mai evoluat la echipe celebre, ca Everton, Sampdoria şi Valencia. Este campion mondial alături de Germania la ediţia din 2014 a turneului şi a făcut parte şi din lotul de la Euro 2016.

Fundaş: John Stones

Cei de la Manchester City au livrat către Everton 56 de milioane de euro. Are 22 de ani şi poate juca atât ca fundaş dreapta, cât şi central. A bifat naţionalele de tineret, iar la echipa mare a fost selecţionat pentru Euro 2016, dar nu a evoluat în nici un meci.

Fundaş: Eric Bailly

Villarreal l-a cedat la Manchester United pentru 40 de milioane de euro. Mourinho îl urmărea de mult pe omul de 22 de ani, mai ales că la iberici era titular în defensivă. “ Nu e uşor să găseşti un jucător atât de rapid cu un fizic atât de impunător”, l-a lăudat antrenorul. A jucat pentru naţionala Costei de Fildeş şi în 2015 a câştigat Cupa Africii pe Naţiuni.

Fundaş: Marco Alonso

Fiorentina l-a vândut la Chelsea în ultima zi de transferuri şi a luat 27 de milioane de euro pentru el. Face parte dintr-o familie celebră de fotbalişti, atât bunicul, cât şi tatăl practicând sportul-rege. E în vârstă de 25 de ani, joacă pe flancul stâng al apărării şi a bifat prezenţe doar la naţionala de tineret a Spaniei.

Mijlocaş: Paul Pogba

Francezul e cel mai scump transfer din istoria fotbalului, 120 de milioane de euro dând Manchester United către Juventus. Ironia e că jucătorul a fost în curtea “diavolilor”, dar a fost îndepărtat, englezii considerând că nu e valoros. La Juventus cariera sa a “explodat”, a câştigat titluri, Cupe şi Supercupe ale Italiei şi a bifat o finală a Ligii Campionilor. E titular şi-n naţionala Franţei.

Mijlocaş: Joao Mario a plecat de la Sporting Lisabona la Inter Milano pentru 45 de milioane de euro. Portughezul de 23 de ani a jucat până acum doar în ţara natală, a obţinut trofee alături de Sporting şi a făcut parte din echipa lusitană care în această vară a devenit campioana Europei.

Mijlocaş: Granit Xhaka

Nemţii de la Borussia Mönchengladbach au încasat de la Arsenal 46 de milioane de euro. Are 23 de ani, e născut în Elveţia şi e titular în echipa naţională. A ajuns la Arsenal imediat după Euro 2016 şi a participat cu echipa în turneul amical din America. “Când am văzut mulţimea de fani care ne aştepta peste tot, am înţeles ce înseamnă acest club”, a spus el.

Mijlocaş: Leroy Sane

Schalke a primit în cont 50 de milioane de euro de la Manchester City. Tânărul de 20 de ani a punctat de 13 ori pentru Schalke, o dată chiar împotriva lui Real Madrid, la spanioli acasă, într-un meci din Liga Campionilor. A debutat la naţionala germaniei anul trecut şi a jucat şi la Euro 2016.

Atacant: Hulk a plecat de la Zenit Sankt Petersburg la SIPG Shangai, afacerera costând 60 de milioane de euro. Sud-americanul a stat patru ani la Zenit, unde a înscris 74 de goluri în 147 de jocuri. La naţionala Braziliei a strâns 48 de prezenţe şi a dat 11 goluri. În China a punctat la nouă minute de la debut şi se laudă cu unul dintre cele mai mari salarii din fotbal, 16,6 milioane de euro pe an.

Atacant: Gonzalo Higuain a trădat Napoli pentru rivala Juventus, tranzacţia fiind de 94 de milioane de euro. Argentinianul a semnat pe patru ani cu torinezii şi are un salariu de 7,5 milioane de euro pe an. El a fost vedeta lui Napoli, echipă pentru care a punctat de 36 de ori într-o ediţie de campionat, stabilind un record istoric.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Middleton și Prințul William la țară GettyImages 1210393477 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
David Popovici Facebook jpg
Radu Dragusin si Erling Haaland (EPA) jpg
Max Verstappen (EPA) jpg
CFR Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Romania nationala (Sportpictures) jpg
pep guardiola facebook jpeg
gica hagi facebook jpeg
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net