Edi Iordănescu rămâne în Gruia. Oficialii grupării transilvane sunt siguri că antrenorul bucureștean își va prelungi contractul
Câștigător în două rânduri a Supercupei României, tot cu CFR, Edward Iordănescu a izbutit să cucerească și primul său titlu de campion național ca antrenor. Tehnicianul a dedicat acest ultim succes familiei sale.
La puțin timp după victoria obținută pe terenul lui FC Botoșani, Edi Iordănescu a declarat: "E un moment frumos, un moment unic. Pentru acest moment am venit la Cluj. Am crezut încă de la început. Nu a fost uşor. Când am preluat echipa era într-o anumită situaţie şi am reuşit să recuperăm puncte. Am reuşit să trecem pe primul loc şi iată-ne, acum, cu o etapă înainte de finalul campionatului, campioni matematic! (...) Mă bucur că în opt luni la CFR Cluj am reuşit trei trofee (n.r. - un titlu şi două trofee ale Supercupei României), din două bucăţi. Data trecută, două luni, acum acest parcurs foarte bun al echipei şi un titlu de campion. Sunt momente unice, sunt momente de care ne bucucărm, este un titlu pentru oraş, pentru suporteri, pentru clubul CFR, pentru noi toţi şi ne bucurăm de el. Pesronal, dedic acest moment familiei mele, care tot timpul a fost alături, tuturor celor care au crezut în noi şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că tot timpul a fost alături de noi. Au fost critici când am venit, a fost lume care m-a criticat că nu ştiu în ce intru, o echipă la final de drum, o echipă consumată, epuizată. Nu a fost uşor să redresăm lucrurile, dar echipa a arătat caracter, a arătat valoare, este în proporţe de 99 la sută titlul băieţilor şi unu la sută noi, echipa din spate. Au fost critici şi pe parcurs, însă am încercat tot timul să mă uit în altă direcţie, pentru că am fost conştient de la început că nu va fi uşor. Mă bucură că s-a terminat cu bine şi aş vrea să spun că lumea uită uşor, în general, în România, în fotbal, uită în ce moment vii, aşteaptă impact imediat, aşteaptă continuitate, nu acceptă paşi greşiţi. Mulţi uită că la echipele al care am fost în prima ligă, Pandurii, Astra sau Gaz Metan, eu mi-am îndeplinit obiectivele şi nu numai că le-am îndeplinit, le-am depăşit. Au fost echipe construite de la zero. Acum a fost o situaţie aparte, cu o echipă formată, preluată din mers, cu multe lucruri foarte bune, e meritul lui Dan (n.r. - Petrescu) şi al celor care au lucrat înaintea noastră, dar să ne aducem aminte de momentul foarte greu în care am venit, ne-am strâns, echipa s-a ridicat în picioare şi a mers până la capăt. (n.r - despre viitorul lui la CFR Cluj) E prea frumos momentul, ne bucurăm de el, poate că în zilele următoare vom înţelege şi mai bine, pentru că acum este şi epuizare, este multă oboseală, băieţii mereu au strâns rândurile şi în momentele grele am reuşit să ne ridicăm şi nu aş vrea să umbresc acest moment cu comentarii despre ceea ce urmează. Personal sunt legat de CFR până la mijlocul lunii iunie. Vom vedea, savurăm acest moment şi îmi doresc să ajung cât mai repede alături de familie, de părinţii mei, de fraţii mei, de sora mea, de soţia mea şi de copiii mei, pentru că ei m-au înţeles mereu, m-au suportat, m-au susţinut, m-au echilibrat în anumite momente", a declarat Iordănescu, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.Chestionat pe această temă, directorul sportiv al CFR-ului, Marius Bilaşco, s-a declarat convins că Edward Iodănescu va continua în funcţia de antrenor. „Nu am avut dubii că nu ne-am fi putut îndeplini obiectivul. Am avut încredere în acest grup de băieţi. Eu sunt convins că Edi va continua, nu s-a pus niciodată problema să nu continue. E o înţelegere cu el să continue. CFR de obicei nu pune antrenori pentru 6-7 luni de zile. Acum vrem să ne bucurăm de acest moment, nu se pune problema să discutăm de plecarea lui Edi. Sunt convins că va continua şi avem de îndeplinit un obectiv important, acela de a fi într-o competiţie europeană, grupele Ligii Europa, grupele Ligii Campionilor e un obiectiv greu de obţinut. Poate vom bea şampanie la Cluj, acum plecăm spre Suceava să luăm avionul spre Cluj. Nu am luat şampanie cu noi la Botoşani. Cred că la meciul cu FCSB, o parte din jucătorii care au dus greul, vor primi vacanţă. Dar asta e decizia antrenorului”.