«El Niño» a revenit la viaţă! Spania – Irlanda 4:0
După 18 luni chinuitoare, Torres pare să-şi fi regăsit calea. A revenit în atenţia tuturor după evoluţia de joi seară. „A făcut meciul perfect”, a afirmat Vicente del Bosque.
În ianuarie 2011, Fernando Torres s-a transferat de la Liverpool la Chelsea pentru 60 milioane de euro.
Fanii albaştrilor îşi frecau mâinile de bucurie, dar pentru atacant au urmat 18 luni de coşmar.
Între timp, Chelsea a câştigat Liga Campionilor, dar în finala cu Bayern Munchen, Torres a intrat pe teren abia în minutul 84.
A fost una dintre cele mai mari dezamăgiri din carieră. Iar ghinioanele păreau să-l urmărească şi la Euro.
În jocul cu Italia, Vicente del Bosque a decis să nu înceapă cu nici un atacant.
În cele din urmă, a apelat la Torres, dar acesta nu a demonstrat nimic în cele 15 minute în care s-a aflat pe teren.
Şi a venit duelul cu Irlanda. A fost utilizat din primul minut, iar fostul atacant al lui Atletico Madrid nu a dezamăgit.
A punctat de două ori, şi a intrat în istoria echipei naţionale. A înscris în minutul 3 şi 49 de secunde cel mai rapid gol al Spaniei la un turneu final de Campionat European, stabilind astfel un nou record.
Apoi a punctat în minutul 70. A fost al 30-lea gol pentru naţională şi a urcat pe locul trei în topul golgheterilor all-time al „Furia Roja".
Înaintea lui se mai află doar Raul (44 de goluri) şi David Villa (51 de goluri).
1-0 - minutul 4. Torres marchează printr-un şut din interiorul careului
Evoluţia lui Torres i-a extaziat pe spanioli. „Torres şi-a regăsit optimismul după meciul cu Irlanda", a titrat cotidianul „Marca".
La rândul său, Vicente del Bosque a afirmat că atacantul „a făcut meciul perfect. Cei care susţin că ar fi trebuit să-l folosesc de la început şi cu Italia au, parţial, dreptate".
În schimb, Torres a rămas umil şi a afirmat că nu se supără dacă va rămâne pe banca de rezerve la partida cu Croaţia.
„Am fost norocos că m-am aflat printre cei 11 jucători care au intrat pe teren. Nu am nici o problemă dacă la următorul meci antrenorul va decide să joace fără atacant. Cel mai important lucru este ca Spania să ajungă în finală", a spus atacantul de 28 de ani.
3-0 - minutul 70. Torres majorează scorul plasând mingea pe lângă portar
Dacă Irlanda a câştigat duelul fair-play din tribune, fanii „verzilor" cântând 5 minute la final de meci, în ciuda înfrângerii severe, spaniolii au impresionat prin frumuseţea suporterelor.
În ţinute extrem de sexy, microbistele iberice s-au comportat ca adevărate majorete, atrăgând numeroase stop-cadre ale regizorului transmisiei televizate.
Cum a influenţat Torres jocul Spaniei
Spania a câştigat 18 din cele 19 meciuri în care Del Bosque a început cu Torres.
Torres a avut mingea doar 38 de secunde, dar patru din cele cinci şuturi ale sale au fost pe cadrul porţii adverse.
Împotriva Italiei, când nu a avut un atacant pe teren, Spania a înregistrat 17 şuturi, dar numai cinci au fost „cadrate". Împotriva Irlandei, 67% din cele 27 de şuturi au prins poarta lui Shay Given.
Spania a înregistrat 894 de pase, un record pentru un meci de la un campionat european.
Irlandezii au reuşit doar 190 de pase, mai puţine decât Xavi (124) şi Iniesta (92) la un loc.