Europa, la picioarele lui Lucescu

Ultima actualizare:

    Mircea Lucescu
Mircea Lucescu

Mircea Lucescu este pe cai mari cu Şahtior. Echipa românului este singura din Europa care merge înainte fără să cunoască înfrângerea în anul 2012.

Şahtiorul lui Mircea Lucescu a învins sâmbătă cu 2-0 pe Metalurg Zaporoje şi a bifat a 14-a victorie din tot atâtea partide în prima ligă din Ucraina în acest sezon, minerii fiind neînvinşi de 30 de meciuri în campionat. Iar cum Juventus a cedat în Italia (1-3 cu Inter), primul eşec după 49 de jocuri fără înfrângere, "Il Luce" a preluat ştafeta de lider în clasamentul invincibilităţii în întrecerile din Europa.

Ultima înfrângere a formaţiei la care joacă şi Răzvan Raţ a fost acum mai bine de un an, pe 23 octombrie 2011 (1-2 cu Metallist Harkov). Lucescu are deja un avans de 12 puncte faţă de locul doi, ocupat de Dinamo Kiev, iar caştigarea celui de-al 6-lea titlu (al 4-lea la rând) în Ucraina pare doar o formalitate. Pentru "Il Luce" urmează poate însă cel mai greu examen rămas în acest an, meciul de miercuri de pe Stamford Bridge, în care Chelsea vrea să-şi ia revanşa după înfrângerea cu 2-1 de la Doneţk.

Dacă Juventus a fost oprită în Italia din cursa de urmărire a recordului lui AC Milan (58 de partide fără înfrângere în Serie A la începutul anilor '90), victoria lui Inter relansând lupta pentru titlu, o altă echipă din Europa a suferit primul eşec al sezonului în acest weekend. Atletico Madrid, neînvinsă şi ea în toate competiţiile în 2012-13, a pierdut la Valencia cu 2-0. Echipa ucraineană speră să îşi poată păstra invincibilitatea şi după meciul cu Chelsea, de la Londra, de marţi, din Liga Campionilor.

Cifrele Şahtiorului lui Lucescu

37 de meciuri fără înfrângere în toate competiţiile (27 în campionat, 5 în Cupă, 4 în Liga Campionilor şi unul în Supercupă) are Şahtior Doneţk

35 de victorii a obţinut echipa lui Lucescu în această serie de invincibilitate, având doar două egaluri: în campionat cu Dnepr şi în Ligă cu Juventus

23 de victorii consecutive are în acest moment Şahtior în prima Ligă din Ucraina, ultimul pas greşit fiind egalul cu Dnepr (1-1) din 4 martie 2012



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Edi Ionescu și Bianca au impodobit bradușl jpg
ilie dobre jpg
Baiaram craiova jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Matvei Safonov (EPA) jpg
Ianis Hagi (Facebook) jpg
Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net