Fanii lui CFR plătesc cele mai scumpe bilete din istorie

Ultima actualizare:

    Universitatea Cluj porneşte ca favorită la calificarea în finala Cupei RomânieiFoto: sportpictures.eu
Universitatea Cluj porneşte ca favorită la calificarea în finala Cupei RomânieiFoto: sportpictures.eu

Oficialii Universităţii Cluj au fixat preţul de 200 de lei pentru un tichet în peluza unde vor sta suporterii rivali la meciul retur din semifinale Cupei României.

De-a lungul timpului şefii trupei din Gruia i-au taxat pe ultraşii “şepcilor roşii” cu sume cuprinse între 50 şi 80 de lei atunci când au fost organizatori. Acum gazdele se răzbună. În prima manşă scorul a fost 0-0 şi la data de 1 aprilie se va stabili finalista. Dar, ieri fanii CFR-ului au aflat că pentru a-şi susţine favoriţii trebuie să scoată din buzunar 200 de lei pentru un bilet, în condiţiile în care cei de la Universitatea achită doar 10 lei.

În plus, abonaţii “studenţilor” vor avea accesul gratuit, totul fiind menit pentru a umple stadionul şi a avea cât mai puţini adversari în tribune. Astfel, susţinătorii echipei din Gruia care se vor încumeta să vină la stadion vor plăti cel mai scump bilet din istoria fotbalului românesc pentru un loc la peluze. Ca exemple, la amicalul de lux România – Argentina, de pe Arena Naţională, la peluză un loc costa între 30 şi 40 de lei, iar la un derby Dinamo – Steaua se plătea între 10 şi 15 lei. Cu 200 de lei se putea sta la zona VIP.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net