Fanii Stelei nu se înghesuie să vadă Supercupa

Ultima actualizare:

    Tănase va fi  căpitanul Stelei  în Supercupă
Tănase va fi căpitanul Stelei în Supercupă

Gâlcă poate aduce un nou trofeu în vitrina clubului, însă suporterii trupei din Ghencea nu mai par interesaţi să-i vadă pe favoriţi.

FRF, organizatoarea partidei, a scos tichetele la vânzare online încă de la sfârşitul lunii trecute şi numai 7.000 de persoane au ales să intre în posesia lor. De marţi, 8 iulie, doritorii îşi pot cumpăra legitimaţiile de acces doar de la casele Arenei Naţionale, dar până acum s-au dat 3.000, totalul fiind în acest moment de 10.000. În aceste condiţii, mai sunt valabile încă 15.000 de locuri, iar vânzarea se va ţine până mâine, ora 21.00, când e programat startul partidei. Preţul unui tichet este de 20 de lei la peluze şi poate ajunge până la 300 în zona VIP, atenţie însă: o persoană poate cumpăra maximum patru bilete în baza actului de identitate. Oricum, la dispută vor asista, invitaţi de federali, şi jucătorii cu cel puţin o prezenţă la echipa naţională, iar câştigătoarea din acest an va primi un nou trofeu, placat cu argint şi având în interior o minge suflată cu aur.

Primul meci oficial al lui Costel Gâlcă

Supercupa, meci ce va avea loc mâine, ora 21.00, pe Arena Naţională, în direct la PRO TV, va fi primul oficial al lui Gâlcă pe banca tehnică a Stelei. În amicalele jucate în această vară, echipa s-a făcut de râs, iar pentru jocul de mâine cei din Ghencea nu vor miza pe Sânmărtean şi Gardoş, în timp ce Adi Popa e incert. De partea cealaltă, tehnicianul Astrei are şi el probleme. „Am doar 13 jucători care pot aborda acest meci. Am nevoie de jucători să completăm lotul”, a spus el.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala (Sportpictures) jpg
Romania senegal jpg
Campionatul Mondial 2026 jpg
UTA Arad FCSB (Sportpictures) jpg
Ungaria Romania, handbal feminin (Sportpictures) jpeg
Diego Maradona (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net