Fază incredibilă în Germania: antrenor lăsat lat de un jucător advers!

Fază incredibilă în Germania: antrenor lăsat lat de un jucător advers!

Ultima actualizare:

    Antrenorul lui Freiburg, pus la pământ
Antrenorul lui Freiburg, pus la pământ

Meciul Freiburg – Frankfurt (1-0) din campionatul Germaniei a consemnat un episod nemaivăzut pe un teren de fotbal.

Christian Streich (54 de ani), antrenorul celor de la Freiburg, a făcut cunoştinţă cu gazonul în prelungirile partidei câştigate de echipa sa, pe teren propriu, împotriva lui Eintracht Frankfurt.Totul s-a petrecut la o fază în care oaspeţii alergau după egalare, iar căpitanul Abraham a încercat să recupereze cât mai repede o minge ieşită în afara suprafeţei de joc. Pentru că Streich s-a aflat pe direcţia deplasării lui Abraham, acesta din urmă l-a îmbrâncit violent pe antrenorul lui Freiburg, doborându-l în iarbă. A fost ,,fitilul” care a provocat o bătaie generală între jucătorii celor două echipe, arbitrul acordând două cartonaşe roşii, inclusiv argentinianului Abraham, cel de la care a pornit întreg scandalul. Ulterior, după terminarea meciului, sud-americanul şi-a cerut scuze, acceptate de Streich. „E un caz încheiat, să mergem mai departe”, a precizat antrenorul.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Mara Vasilescu Rapid jpg
Universitatea Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Ianis Hagi, nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
Nuno Campos, antrenor Dinamo (Sportpictures) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
image
image