FC Barcelona vrea să doneze banii scoși din ”vânzarea” numelui stadionului Nou Camp

Ultima actualizare:

    Stadionul Nou Camp va purta un nou nume în ediția 2020/2021Foto: Guliver / GettyImages
Stadionul Nou Camp va purta un nou nume în ediția 2020/2021Foto: Guliver / GettyImages

Cluburile de fotbal din Europa încearcă să depășească cu bine această perioadă de inactivitate, una în care și situația lor financiară riscă să se deterioreze serios. Multiplă campioană a Spaniei, FC Barcelona a găsit o soluție de a face bani. Și anume să scoată la vânzare pentru un an competițional numele stadionului său pentru o perioadă. Cu mențiunea că suma astfel obținută va fi donată pentru combaterea pandemiei de Covid-19.

Nu este o premieră ca o arenă sportivă să preia denumirea unei firme, iar în schimb aceasta să plătească o sumă de bani pentru perioada respectivă. Putem aminti de Allianz Arena, stadionul lui Bayern Munchen, sau de Emirates Stadium, cel al lui Arsenal Londra. FC Barcelona a precizat, însă, că banii pe care îi va încasa de pe urma acestei operațiuni vor fi donați pentru combaterea pandemiei de Covid-19. ”Vrem să trimitem un mesaj. Pentru prima oară, vom avea un nume pentru Camp Nou, iar profitul va fi în întregime pentru scopuri umanitare și nu pentru Barcelona”, a anunțat Jordi Cardoner, vicepreședintele grupării catalane care a fost infectat și el cu Covid-19. Lucrările de construcție a stadionului Camp Nou au început în 28 martie 1954 și s-au finalizat în 24 septembrie 1957. Proiectul a fost supervizat de arhitecții Francesc Mitjans Miró, Josep Soteras Mauri și Lorenzo García Barbon, iar costurile de execuție au fost estimate la 288 milioane de pesetas. Și deși capacitatea sa actuală este de circa 99.000 de locuri, aceasta a crescut la 120.000 înaintea Campionatului Mondial de fotbal pe care Spania l-a găzduit în 1982. Așa se explică faptul că la meciul Barcelona - Juventus din 5 martie 1986 în tribune s-au aflat 120.000 de spectatori. În 1998, în urma unor lucrări de modernizare, capacitatea a fost redusă la 98.125 locuri. În anul 2000, clubul catalan a organizat un sondaj pentru numele arenei, iar Camp Nou a adunat cele mai multe voturi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania Cipru, Liga Natiunilor 3 (Sportpictures) jpg
Romania Cipru, Liga Natiunilor 2 (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Mike Tyson și Jake Paul Foto X jfif
nadia bela jpg
nationala romania jpg
alibec bataie kosovo jpg
mircea lucescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net