Fenomenul ultras s-a născut în fosta Iugoslavie
De obicei aceştia se învârt în jurul fotbalului European şi a celui sud-american. Acţiunile ultraşilor sunt compuse din utilizarea torţelor şi fumigenelor, crearea coregrafiilor, încurajarea frenetică a echipei iubite, sfidarea autorităţilor şi etalarea unor mesaje gen banner. Ultimul aspect doreşte să aducă intimidarea în rândul rivalilor, fie ei fotbalişti sau suporteri.
Ocazional, acţiunile ultraşilor pot trece la extreme, aici apărând violenţe rasiale, ideologii politice şi rebeliuni provenite din ura pentru duşmani sau din dorinţa de a sancţiona forma slabă a echipei ce o încurajează.
Fenomneul ultras a luat fiinţă în anii '50 ai secolului trecut. În fosta Iugoslavie, ţară care la acea vreme era măcinată de un război intern, a apărut „Torcida Split", un grup de fani naţionalişti ai echipei Hajduk Split. Această brigadă de ultraşi este recunoscută internaţional ca fiind prima din lume.
Au urmat în 1951, italienii care ţin cu AC Torino, „Fidellisimi Granata" fiind numele ales de către vişinii. Decizia mai multor cluburi de a micşora preţurile tichetelor din zona peluzelor a adus un val puternic de suporteri în acele zone. De aici a fost un pas până la organizarea „Curvelor" (Peluzelor, după cum le denumesc italienii).
Anii '60 au produs un aflux ultras în Italia, suporterii Milanului fiind al doilea grup care s-a organizat sub numele de „Fossa dei Leoni" (Vizuina Leului), dar care în prezent este al doilea ca vechime după croaţii de la Hajduk. Au mai ieşit în faţă "Sampdoria Ultras" în 1969, urmaţi un an mai târziu de "The Boys" de la Inter Milano.
Iugoslavia nu avea cum să rămână în urma italienilor. Fondatorii ultraşilor aveau să conteze şi pe belgrădeni, în persoana "Groparilor" lui Partizan ("Grobari").
Povesteşte-ne pe FORUMUL CLICK trăirile şi impresiile tale despre fenomenul ULTRAS
