Finala Ligii Campionilor la fotbal s-ar putea disputa la Lisabona
După ce ”Mundo Deportivo” a vorbit despre această posibilitate, în 3 iunie, și coditianul german ”Bild” a scris că Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA) a ales Lisabona drept gazdă a fazei finale a Ligii Campionilor. Aceasta ar urma să se desfășoare acolo în august.
Se amintește, din nou, că Istanbul n-ar mai dori să găzduiască finala, din motive financiare (cum se va juca fără spectatori, aceasta ar presupune doar costuri). Și că Portugalia ar fi dispusă se preia organizarea. Mai exact, orașul Lisabona, care ar fi preferat de UEFA în detrimentul orașelor Frankfurt (Germania) și Moscova (Rusia). Iar acolo s-ar putea desfășura nu numai finala, ci și sferturile de finală și semifinalele. Ceea ce ar însemna că echipele vor circula mai puțin. Și că ele vor avea la dispoziție atât centre de antrenament, cât și două stadioane pe care să joace: Estadio de la Luz, al lui Benfica, și „Jose Alvalade”, al lui Sporting. Finala Ligii Campionilor din acest an a fost programată să se joace pe Stadionul Olimpic Ataturk din Istanbul, însă pandemia de coronavirus a pus sub semnul întrebării această variantă. Din Liga Campionilor mai sunt de jucat patru meciuri din optimile de finală, sferturile de finală, semifinalele şi finala. UEFA plănuieşte să reia în august competiţa întreruptă din cauza pandemiei, iar meciurile de la sferturi la finală să se dispute într-un singur oraş, într-o singură manşă.O decizie va fi luată în Comitetul Executiv al UEFA din 17 iunie.