Fotbal îngheţat! Sub ameninţarea ninsorilor, LPF a decis amânarea ultimei runde din acest an
Fotbalul nostru e unic pe planetă. Forurile conducătoare au transformat şi posibilitatea amânării etapei cu numărul 20 într-o adevărată telenovelă!
Deşi era clar că vremea rea s-a instalat cu toată forţa şi că nu se poate juca pe terenurile impracticabile din Liga I, Comitetul Executiv al FRF decisese luni să se respecte planul iniţial. Marţi, LPF-ul a contramandat însă totul şi a trimis Liga I în vacanţă. Forul condus de Dumitru Dragomir s-a folosit de responsabilitatea pasată de Mircea Sandu şi a hotărât în interesul majorităţii cluburilor.
Astfel, cele 12 echipe care au cerut amânarea pentru primăvara viitoare, a etapei cu numărul 20, au învins.
„Etapa a treia din retur s-a amânat. În urma cererii a 12 cluburi din Liga I, LPF s-a întrunit şi a făcut o hârtie către FRF, care la rândul ei a făcut un comitet de urgenţă. Campionatul s-a amânat pentru o dată pe care deocamdată nu o ştim. Nu există o dată în calendar: ori jucăm în condiţii mai proaste decât astea, ori ne ducem în vară cu vreo două săptămâni ceea ce nu se vrea. Aşteptăm să vedem ce se întâmplă. Dacă vremea este foarte bună, reîncepem în februarie. Dacă vremea nu este bună, rugăm Federaţia să trimită campionatul mai spre vară", a declarat Dumitru Dragomir.
Brazilienii nu pierd biletele de avion
Noua decizie îi avantajează cel mai mult pe sud-americanii din Liga I, care îşi luaseră bilete de avion înainte ca FRF să decidă că se joacă şi ultima etapă.
Nerăbdători să ajungă pe plajele însorite din Brazilia şi Argentina, unde acum este vară, aceştia erau aproape să-şi piardă rezervările. Dumitru Dragomir i-a salvat şi în această săptămână va fi un exod al străinilor din Liga I spre ţările lor de origine.