Fotbalul, sub sechestru

Ultima actualizare:

Au pus sechestru asigurator pe sediul LPF, dar şi - informează Antena 3 - pe trei case aflate în proprietatea şefului Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, precum şi pe una din locuinţele preşedintelui FRF, Mircea Sandu. Procurorii au recurs la acest gest pentru a fi siguri că, la soluţionarea eventualului proces care ar putea fi declanşat de plângerea lui Adrian Mititelu, în cazul în care acesta va avea câştig de cauză, vor avea ce să execute.

Pentru că patronul clubului oltean, dezafiliat anul trecut din fotbalul românesc, a cerut despăgubiri de nu mai puţin de 50 de milioane de euro. Această sumă este cea estimată de Mititelu că ar fi pierdut-o în urma plecării libere a jucătorilor, care s-au putut transfera gratis la alte formaţii.

Lucru normal, din moment ce clubul de care aparţineau nu mai era înregimentat nicăieri.

Chiar dacă sună înfricoşător şi e, desigur, neplăcut pentru proprietari, sechestrul asigurator nu înseamnă decât că cei doi nu vor putea înstrăina respectivele bunuri.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Belgia Senegal, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
USA Bosnia si Hertegovina, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Harry Kane, capitanul nationalei din Anglia (EPA) jpg
Kylian Mbappe la Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Erling Haaland, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Radu Marginean (Sportpictures) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Mircea Lucescu   Razvan Lucescu jpg
image
image