FOTO «Banana Mania» e de neoprit. Toată lumea fotbalului e solidară cu Daniel Alves, inclusiv brazilienii din România
Daniel Alves a fost victima unui caz dezgustător de rasism în Villareal - Barcelona, 2-3. Un suporter al gazdelor a aruncat cu o banană înspre jucătorul brazilian al catalanilor, care se pregătea să execute un corner. Acesta a luat banana, a mâncat-o şi şi-a văzut apoi de joc, dar prezenţa sa de spirit i-a emoţionat pe fotbaliştii din lumea toată, care au pornit o adevărată campanie de susţinere a sa şi totodată împotriva rasismului.
Fie că a fost vorba de Anglia, plină de jucători sud-americani sau africani, Italia, unde Balotelli este masacrat la fiecare meci din cauza culorii pielii sau chiar România, totul pare să fi luat amploare. Sub titlul "Toţi suntem maimuţe", fotbalişti mai mult sau mai puţin celebri s-au fotografiat mâncând banane în încercarea de a-i sensibiliza pe cei care şi în anul 2014, în plină globalizare, se cramponează de acest aspect al culorii pielii.
Iată câteva dintre cele mai sugestive fotografii!
Jucătorii lui Liverpool, Coutinho şi Luis Suarez, sunt solidari cu Alves
Brazilianul Hulk a trimis şi el o fotografie tocmai de la Sankt Petersburg
Argentinianul Kun Aguerro şi o jucătoare de fotbal feminin s-au alăturat campaniei
Neymar a văzut pe viu incidentul de pe El Madrigal şi chiar i-a cumpărat fiului său o jucărie de pluş în formă de banană.
Brazilienii lui Chelsea, Oscar, David Luiz şi Willian, au postat pe Facebook chiar şi un filmuleţ.
Ivorianul lui Manchester City, Yaya Toure, ştie cel mai bine ce înseamnă să fii discriminat din cauza culorii pielii.