FRF se ocupă de viitorul naționalei!

Ultima actualizare:

    Puștii care vor să fie jucătorii echipei naționale
Puștii care vor să fie jucătorii echipei naționale

FRF continuă parteneriatul cu Gillette în proiectul ”Performanţa are viitor”, prin care scouterii Federației vor organiza preselecţii pentru fotbalişti cu vârste între 10 şi 14 ani în şase localităţi rurale. Cei mai buni 11 copii vor putea să se antreneze în baza de pregătire a celor de la FC Barcelona.

”Considerăm că este obligaţia noastră să oferim o şansă jucătorilor tineri de a se face remarcaţi. Mai ales când aceşti jucători vin din mediul rural. Anul trecut am avut peste 1600 de copii, peste aşteptările noastre, ceea ce ne face să credem că în noua ediţie putem să dublăm cifrele înregistrate anul trecut. Cei 11 nominalizaţi de anul trecut sunt monitorizaţi de academii şi cluburi de fotbal din ţară şi sunt în atenţia selecţionerilor loturilor naţionale. Avem căpitanul de echipă al naţionalei Under 16, Robert Sava, descoperit în acţiunea de la Moldova Nouă. Mediul rural poate reprezenta un izvor de talente pentru fotbalul românesc. Foarte mulţi internaţionali pe care i-am avut au venit din mediul rural. Talentul nu vine doar de la oraş”, a declarat preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

Cei mai buni 11 jucători vor parcurge un stagiu de pregătire la Centrul Naţional de Fotbal de la Mogoşoaia şi vor călători în Spania pentru un antrenament la FC Barcelona Escola.

Selecţia copiilor va fi făcută de către scouterii FRF, coordonaţi de foştii jutori Ion Geolgău, Miodrag Belodedici şi Jean Vlădoiu. Prima preselecţie va fi organizată pe 20 august la Constanţa şi va continua cu acţiuni similare la Râmnicu Sărat (judeţul Buzău, 17 septembrie) şi Putna (judeţul Suceava, 1 octombrie). Alte trei localităţi din ţară vor fi incluse în proiect în perioada martie – aprilie 2018.

”Rezultatele primei ediţii a Performanţa are Viitor ne-au încurajat să adăugăm un nou capitol la istoricul lung şi de succes al colaborărilor dintre Gillette şi Federaţia Română de Fotbal. Ne bucurăm să putem aduce împreună FRF şi FC Barcelona, partener global Gillette, pentru a le oferi tinerilor talentaţi din România şansa de a face un nou pas către marea performanţă”, a declarat Radu Dobrescu, Brand Manager Shave Care (Gillette) South-East Europe.

Pentru a putea fi înscrişi în selecţie, fotbaliştii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: vârsta între 10 şi 14 ani împliniţi până la data de 31 iulie 2017 şi să fie însoţiţi de tutore sau părinte, acesta urmând să îşi dea acordul pentru participare, pe baza căruia se face înscrierea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net