«Găina» bătrână face Barça bună

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

În timp ce majoritatea starurilor din fotbalul mondial agaţă puştoaice dornice de aventuri şi publicitate, două vedete ale Barcelonei au gusturi ceva mai exotice în materie de femei.

Tineri, frumoşi şi cu bani, Gerard Pique şi Cesc Fabregas ar putea avea probabil orice "puicuţă" îşi doresc. Cei doi nu se dau în vânt după puştoaice şi preferă "bucăţile" mai coapte şi împănate.

Fa­­bregas (24 de ani) are de câteva luni o relaţie cu Daniella Semaan (36 de ani), o britanică cu origini libaneze pe care a cunoscut-o în timpul perioadei petrecute la Arsenal.

Iubita lui Fabregas este cu 12 ani mai mare decât el

simeon stalpnicul png

Ea e chiar motivul despărţirii mijlocaşului de Carla Garcia, o tânără cu care a avut o relaţie de la 16 ani până de curând. Interesant e că noua cucerire a lui Fabregas are doi copii din căsătoria cu miliardarul Elie Taktouk.

Cei doi au devenit ţinta paparazzilor, fiind surprinşi recent în ipostaze tandre într-o vacanţă în sudul Franţei.

Şi fundaşul Gerard Pique (24 de ani) dansează după cum îi cântă o altă "găină bătrână", celebra cântăreaţă Shakira. Deşi are cu 10 ani mai puţin decât iubita sa, starul Barcelonei se simte de minune în compania divei.

Citeşte şi:

Shakira şi Pique, cel mai antipatic cuplu din Spania!

Shakira şi Pique, romantici pe un iaht în Grecia

Shakira: «Lumea să funcţioneze ca FC Barcelona!»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Servetelul acordului de transfer al lui Lionel Messi la FC Barcelona (EPA) jpg
FC Botosani CS Mioveni, Aldair (Sportpictures) jpg
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Halep jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net