Gardoş, pus la zid de antrenor şi fani

Gardoş, pus la zid de antrenor şi fani

Ultima actualizare:

    Gardoş s-a accidentat grav şi din păcate nu va putea juca pentru "Sfinţi" în aceste preliminarii de cupe europeneFoto: AP
Gardoş s-a accidentat grav şi din păcate nu va putea juca pentru "Sfinţi" în aceste preliminarii de cupe europeneFoto: AP

Florin Gardoş va lustrui iar banca de rezerve, tehnicianul Ronald Koeman catalogându-l ca unul dintre cei mai slabi de pe teren.

”Sfinţii” au jucat acasă în 16-imile Cupei şi chiar au condus de două ori în prima parte a meciului, dar greşelile din apărare i-au făcut pe oaspeţi să se impună în cele din urmă. Gardoş a fost unul dintre eroii negativi şi chiar dacă a început titular, la pauză a fost schimbat, nu înainte de a fi avertizat cu un ”galben”. ”L-am schimbat după prima repriză pe Gardoş pentru că nu am fost deloc mulţumit de el. De fapt a greşit încă din primul minut”, a tunat Koeman. Suporterii nu l-au menajat nici ei, pe reţelele de socializare existând opinii ca: ”Nu sunt sigur că Gardoş e sută la sută fotbalist. Avem nevoie de altcineva” ori ”Românul are o zi proastă sau aşa joacă el de obicei?”. Astfel, Gardoş va deveni iar rezervă, deşi a avut un început de an foarte bun, zilele trecute, după partida cu Newcastle, fiind inclus în echipa etapei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Lamine Yamal (EPA) jpg
image png
Cristi Chivu (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
andrei petrache facebook jpg
Minge (Europa League) jpg
Wayne Rooney si fiul sau cel mare, Kayne Rooney (EPA) jpg
image
image