Gigi Becali: "Nu-mi pare rău de Gâlcă!"
Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat, duminică seară, că nu regretă că va renunţa la serviciile antrenorului Constantin Gâlcă, subliniind că la echipa roş-albastră este nevoie de disciplină de fier, iar asta va face Mirel Rădoi.
"Nu-mi pare rău de Gâlcă, de ce să-mi pară rău? La fotbal nu este cu părutul rău. E vorba de contract. Când expiră contractul, salutare. Îi dau cât scrie şi La revedere. Eu sunt corect, dau banii. Îi fac o mulţumire publică lui Costel, pentru cele trei trofee. Ce vreau eu să fac la Steaua trebuie altceva, trebuie disciplină de fier, asta va face Mirel Rădoi. Cu Gâlcă zic că ne-am ajutat reciproc. Dacă nu aveam încredere în Mirel Rădoi, nu-l luam. Vor veni şase-şapte jucători, dar nu ştiu exact cine, pentru că dacă se vor cere bani mulţi pe ei, nu o să-i dau", a declarat Becali.
Becali a afirmat că acest trofeu reprezintă o mare bucurie: "Pentru mine e o mare bucurie, să stai tu în puşcărie şi să iei campionatul în 2013 şi în 2014, apoi să ţi-l ia şi pe MM Stoica şi apoi să iei toate trei trofeele. Eu zic că asta nu e decât mâna lui Dumnezeu, ca să poţi să-i baţi pe toţi. Să stai în puşcărie, să-i baţi pe toţi la rând. Cum să stai tu în puşcărie şi fac 30 de milioane de la Liga Campionilor", a adăugat oficialul stelist.