Gino, încă cinci ani șef la LPF

Ultima actualizare:

    Gino Iorgulescu e preşedintele LPFfoto: Click
Gino Iorgulescu e preşedintele LPFfoto: Click

Adunarea Generală a ales luni președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Iorgulescu zdrobindu-l pe Sorin Drăgoi, scor 13-1.

Gino Iorgulescu și-a asigurat un nou mandat în fruntea Ligii, de data aceasta unul de cinci ani. El era în funcție din 2013, când l-a detronat pe Dumitru Dragomir, cel ce conducea forul de 17 ani. Dar, în 2022, Gino va pleca fiindcă nu mai e permis ca o persoană să conducă în mai mult de două intervale.

O armată de ziariști a așteptat verdictul întrunirii reprezentanților cluburilor. Ședința a început la ora 12.00 și într-un sfert de oră s-a aflat câștigătorul, perioada fiind incomparabil mai scurtă ca atunci când Iorgulescu s-a duelat cu Dragomir, în 2013 anunțul venind după o jumătate de zi de ”dezbateri”. A existat însă un punct comun. Și atunci, dar și acum s-a vorbit despre implicarea politicului, fapt negat totuși în ambele ocazii. Drăgoi a părăsit primul sediul Ligii, supărat, însă cu promisiunea că va mai candida. În drum spre mașină, a fost ”interceptat” de cerșetorii care-și fac veacul pe la orice eveniment ce are legătură cu fotbalul și după ce ”i-a omenit” cu câteva bancnote, unul dintre ei s-a bucurat. ”Este, mă! Iar a ieșit Gino! Mă duc să-i păzesc mașina”, a spus repsectivul, semn că banii pentru el nu au nicio culoare. La ora 13.00 deja Gino aștepta semnalul celor de la tv pentru a începe conferința în direct și a explica cum a decurs Adunarea Generală și ce va face în noul mandat:

alegeri: ”Am avut 11 propuneri de a candida, cu Sepsi și Botoșani vorbisem, dar expirase termenul. M-au asigurat însă că-mi vor da votul”.

...despre dreptul de veto în Comitetul Executiv al FRF: ”Ne vom bate pentru acest drept și vom face totul pentru a-l obține, pentru că noi acum mai avem doar trei voturi”.

...despre arbitraj: ”Vrem un delegat în Comisia Centrală a Arbitriilor, chiar dacă nu va avea drept de vot. Să fie observator...prea nu suntem luați în seamă și sunt greșeli mari. Să vedem cum se fac delegările, de ce unul care greșește arbitrează imediat după o etapă”.

...despre arbitrajul video în Liga I: ”Așteptăm de la oricine o sponsorizare cu dedicație pentru arbitrajul video. E și o directivă UEFA în acest sens și e în beneficiul tuturor dacă o implementăm cât mai repede. Costă între 1.8 milioane de euro și două acest sistem, sunt bani mulți, să vedem de unde-i luăm”. Recent, Gigi Becali a anunțat că plătește el tot. ”Dă banii printr-un prieten, nu el, și nu e niciun conflict de interese”, a mai spus Gino.

...despre drepturile tv: ”Am asigurări că acest contract va fi chiar mai mare ca acum, dacă se va vinde o parte din publicitate la comun, dar trebuie ca și cluburile să fie de acord”.

Drăgoi: ”Votul s-a schimbat aseară”

Sorin Drăgoi, președintele lui Poli Timișoara și singurul concurent al lui Iorgulescu, crede că a pierdut alegerile din cauza implicării politicului, în presă apărând declarații ale liderului PSD, Liviu Dragnea, care a spus că nu-l susține și că e deranjat de faptul că numele său e asociat în lupta pentru șefia LPF. ”E greu să candidezi cu cineva preferat și să reușești să schimbi mentalitatea. Era jenant dacă nu participam, nu că am pierdut cu 13-1. Votul s-a schimbat aseară, rămâne să stabiliți dacă s-a votat politic sau nu. Sper ca peste cinci ani când ne întâlnim să fie un fotbalmai bun”, a spus el, singurul vot primit fiind din partea clubului său, Poli Timișoara.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
David Popovici (Facebook) jpg
FCSB FC Botosani (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net