Grecii au făcut spectacol la Atena

Ultima actualizare:

    Coregrafia fanilor  greci a făcut  înconjurul lumiiFOTO: AP
Coregrafia fanilor greci a făcut înconjurul lumiiFOTO: AP

Suporterii echipelor din Grecia sunt recunoscuţi ca fiind unii dintre cei mai pătimaşi din lume, dar miercuri seara au demonstrat că au şi imaginaţie.

Olympiacos Pireu a jucat un meci crucial în etapa a patra a grupelor Ligii Campionilor, primind vizita croaţilor de la Dinamo Zagreb. Cum trupa lui Măţel n-a avut voie cu suporteri în această deplasare, gazdele şi-au făcut de cap. Cu câteva minute înainte de startul partidei, grecii au ridicat pe una dintre peluze un banner uriaş cu principalele simboluri ale oraşului pictate pe el. În imagine au apărut Acropolele antice, olimpianul cu coroană pe cap, care stă şi pe emblema clubului, vechiul turn cu ceas al citadelei, dar şi un luptător cu pumnii ridicaţi şi gata de bătaie. Iar energia pozitivă emanată pare să fi ajutat. Chiar dacă a fost condusă cu 1-0 la pauză, Olympiacos a câştigat în cele din urmă cu 2-1, prin golurile lui Pardo din minutele 65 şi 90. Asta după ce grecii mai rataseră şi un penalty, prin Fortounis. Astfel, atenienii au ajuns la nouă puncte şi sunt aproape de optimile Ligii Campionilor, lăsându-le pe afară pe Arsenal şi Dinamo Zagreb.

Alex Măţel
Alex Măţel


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Serban Cotirlan bust jpg
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
image
image