Haos în Liga 1. FC Dinamo și CFR Cluj și-au amânat meciurile din cauza noului coronavirus

Ultima actualizare:

    Dinamoviștii sunt la pământ și din punct de vedere sportiv, și financiar... Foto: sportpictures.eu
Dinamoviștii sunt la pământ și din punct de vedere sportiv, și financiar... Foto: sportpictures.eu

În timp ce la FC Dinamo numărul cazurilor de jucători infectați cu COVID-19 a crescut de la o zi la alta, și CFR Cluj se confruntă cu o problemă

Încă dinaintea reluării întrecerii, în 12 iunie, Liga 1 a fost perturbată de pandemie, meciurile Dinamo – Chindia și Craiova – Botoșani fiind amânate. Dar dacă atunci persoanele infectate erau din anturajul echipelor, de data aceasta noul coronavirus a fost depistat la fotbaliști.Abia numit antrenor principal,  Gigi Mulțescu e afectat de situația în care se află FC Dinamo. „Dacă știam că va fi așa n-aș fi acceptat să vin”, a declarat tehnicianul la Digi Sport.  Iar cel supranumit SMURD fiindcă s-a specializat în salvarea de la retrogradare a unor echipe are motive să fie nemulțumit.  Lista jucătorilor cu rezultat pozitiv la testarea pentru depistarea COVID-19 a ajuns la 10,  pe ea aflându-se inclusiv doi juniori chemați la Săftica în ideea de a mai petici lotul formației bucureștene. Cum susține că regulamentul nu-i mai permite să  transfere alți jucători în această  perioadă, Mulțescu se întreabă ce echipa va alinia în viitoarele meciuri... „Problema cea mai mare e a portarilor. Un mijlocaș defensiv îl mai pui stoper, dar în poartă nu ai ce să faci. E situație imposibilă”, a exclamat fostul semifinalist al Cupei Campionilor, adăugând că „înghețarea” campionatului ar fi cea mai bună soluție. Până să se ia o asemenea decizie, altfel puțin probabilă, fotbaliștii lui Dinamo vor efectua mâine o nouă testare.Într-o situație mai puțin gravă decât  formația bucureșteană se află, cel puțin până în momentul redactării acestui text, și CFR Cluj, care a fost nevoită să-și amâne meciul de sâmbătă seara, cu FCSB, de pe Arena Națională, după ce unul dintre jucătorii săi a acuzat probleme de sănătate. Dus la spital, Alexandru Păun a fost  testat pozitiv, fiind internat, iar echipa campioană a intrat în izolare la Mogoșoaia. Oponent al ideii „înghețării” campionatului, antrenorul Dan Petrescu s-ar teme ca nu cumva formația lui să calce pe urmele lui Dinamo... Mai e de spus că lotul lui CFR Cluj s-a deplasat la București cu o cursă aeriană de linie.  

LPF nu vrea campionat decis în birou

Propusă de Dinamo, Poli Iași și chiar Craiova, ideea „înghețării” campionatului nu este agreată nici de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF), această soluție fiind sinonimă cu pierderi financiare legate de drepturile TV. Pe de altă parte, nu se dorește nici stabilirea clasamentului final al Ligii 1 în birouri. “Atâta vreme cât avem date teoretic pentru finalizarea competiţiei acesta este obiectivul nostru. Sub nicio formă nu acceptăm să decidem campionate sau echipe retrogradate din birouri. Ne opunem cu vehemenţă pedepsirii cluburilor aflate în această situaţie. Nu se pune problema ca cluburile să piardă meci cu 3-0 la masa verde”, a spus la Digi Sport, Justin Ştefan, secretarul general al LPF, adăugând că pentru anul competițional următor trebuie regândit calendarul de testare. “Trebuie găsită şi o soluţie pentru a-i da deoparte pe cei testaţi pozitiv şi să continue restul”.

FCSB este avantajată de această situație

La puțin timp după amânarea meciului FCSB – CFR Cluj, de sâmbătă seara, într-o intervenție la Digi Sport Gigi Becali a declarat: „Pentru noi e super bine. Extraordinar. Pentru noi e bine. Şi că trebuia să jucăm peste patru zile după un meci care ar fi fost epuizant. Neapărat trebuia un punct să luăm. Dar mai ales pentru că noi jucăm Cupa şi deja ştim. Dacă am câştiga Cupa, după aia nu că nu jucăm, dar nu mai avem emoţia aia. Noi avem câte opt teste făcute la echipă şi acum mai trebuie să facem vineri unul. Eu ce vreau este să iau Cupa. După care, cât pot, împlinesc dreptatea. După ce vom lua Cupa o să jucăm cu echipa 1 să câştigăm meciul ăla. Pentru dreptate”.

Craiova cere amânarea finalei Cupei României

Finanțator al Universității Craiova, Mihai Rotaru a pledat din nou pentru amânarea finalei Cupei României.  „Dacă FCSB, miercuri, va câştiga Cupa României, CFR va juca cu două echipe fără interes în campionat. Fără să-i acuzăm, dar noi, dacă am fi în locul Botoşaniului, în ultima etapă am trimite toţi titularii acasă tocmai pentru a le da o perioadă de odihnă. Nimeni nu i-ar putea acuza pe FCSB sau Botoşani că îşi vor odihni titularii. Niciodată nu am acuzat, fiecare face politica lui, îi înţeleg. Dacă FCSB ar fi jucat cu juniorii, nu-i acuzam, e politica lor. Dar de ce să nu eliminăm această eventuală lipsă de interes? Noi putem milita în continuare pentru amânarea meciului de Cupă. Acum a intervenit încă o problemă. Da, cerem în continuare să fie amânată finala Cupei", a spus Rotaru la Digi Sport.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net