Incredibil, dar nu şi pentru Rapid. Jucătorii au făcut vizita medicală la sat. Pancu a refuzat şi a mers pe cont propriu la INMS!

Ultima actualizare:

    Veteranul de 37 de ani, singur, pe culoarul de la INMS, în aşteptarea următoarelor teste fizice. În acest timp, colegii lui terminaseră deja treaba la ChiajnaFoto Click!
Veteranul de 37 de ani, singur, pe culoarul de la INMS, în aşteptarea următoarelor teste fizice. În acest timp, colegii lui terminaseră deja treaba la ChiajnaFoto Click!

Rapidiştii i-au ironizat la un moment dat pe rivalii de la Dinamo printr-un mesaj pe care scria: "Dacă plouă, sunteţi nouă...şi ăia împărţiţi în două!", aluzile la numărul lor mic de la meciuri şi de la faptul că s-au scindat la ambele peluze.

Acum, această replică tăioasă li s-ar potrivi la fix şi giuleştenilor. Forţat de criza financiară, preşedintele Dinu Gheorghe a hotărât să-i ducă pe cei nouă jucători din lot, dintre care trei portari, să facă vizita medicală la o clinică privară din Chiajna, judeţul Ilfov. Acest lucru reprezintă o premieră absolută pentru un club profesionist din prima ligă, până acum toate mergând pentru controlul periodic la Institutul Naţional pentru Medicină Sportivă de lângă Arena Naţională. Majoritatea jucătorilor au acceptat şi şi-au obţinut vizele la Chiajna, după un control superficial, dar Daniel Pancu a refuzat această ruşine. Veteranul Rapidului a ales să facă vizita medicală pe cont propriu, şi a mers pe banii lui la INMS. "N-am mai pomenit aşa ceva niciodată. Suntem unici în istorie. Nu puteam să merg la Chiajna când tot timpul am făcut vizita medicală la INMS. Am înţeles că a durat 35 de minute pentru toţi care au fost acolo", a afirmat Pancu pentru Click!. La fel ca Pancu a procedat şi portarul Virgil Drăghia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net