Liga Campionilor: Real Madrid - Juventus, finală "specială" pentru Zidane
Real Madrid a trecut prin mari emoţii în returul semifinalei cu concitadina Atletico, însă echipa antrenată de Zinedine Zidane a reuşit în cele din urmă calificarea în ultimul act al Ligii Campionilor, acolo unde "galacticii" o vor întâlni la 3 iunie, la Cardiff, pe Juventus Torino.
După 3-0 în tur cu Atletico, Real Madrid s-a văzut condusă cu 2-0 încă din minutul 15 al meciului retur disputat miercuri seară pe arena "Vicente Calderon". Cu reuşitele semnate de Saul şi Griezmann, al doilea gol din penalty, cei de la Atletico au visat frumos la o revenire spectaculoasă. Totul s-a năruit însă după golul marcat de Real prin Isco, care a consemnat şi scorul final al întâlnirii, 2-1 pentru Atletico, dar 4-2 la general pentru "albii" lui Cristiano Ronaldo.
Pentru antrenorul Zidane, urmează o finală cu o mare încărcătură. Asta pentru că Real Madrid va da piept cu Juventus, adică formaţia la care Zidane a cunoscut numeroase satisfacţii în perioada 1996-2001, înainte de a se transfera la Real. De altfel, în ultima finală a Ligii Campionilor dintre Real şi Juventus (1-0 pentru spanioli în 1998), Zidane a îmbrăcat tricoul "Bătrânei Doamne".
"Va fi o finală specială pentru mine. Înainte de Real, Juventus a fost clubul vieţii mele. Aştept cu nerăbdare meciul", a spus Zidane
Referitor la semifinala cu Atletico, "Zizou" a precizat: "Atletico a atacat furibund la început. Ne-a lipsit concentrarea la acel corner de la primul gol, iar apoi a venit penalty-ul. Dar din minutul 30 ne-am simţit mult mai confortabil şi am fost superiori adversarului".