Mărturia medicului care i-a acordat primul ajutor lui Ilie Balaci

Ultima actualizare:

    Ilie Balaci a murit duminică la CraiovaFoto Facebook
Ilie Balaci a murit duminică la CraiovaFoto Facebook

Suspiciunile familiei lui Ilie Balaci care a cerut autopsia în cazul decesului fostului fotbalist par să se cofirme. Medicul de pe ambulanţa Dolj, care a fost chemată la Rovinari, la casa mamei fostului sportiv, a recunsocut că nu a putut fie efectuată intubarea din cauza unui edem laringian. Acest lucru s-ar fi putut să se producă din cauza unei reacţii alergice, aşa cum a spus de altfel şi familia.

Ministrul sănătății, Sorina Pintea, a declarat ieri-dimineață că urmează să trimită o echipă de control la sediul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Dolj pentru a se stabili dacă medicii de aici au făcut tot ce era posibil în cazul fotbalistului Ilie Balaci. Se urmărește dacă s-a respectat protocolul terapeutic și care au fost manevrele medicale executate. Jurnaliștii  din presa locală au aflat cum s-a intervenit, duminică, în cazul marelui fotbalist, chiar de la primul medic sosit în casa unde Ilie Balaci a decedat. Traian Măgală este medicul de pe ambulanța Dolj care a ajuns cu un echipaj după ce familia a apelat la 112.

„Eu am fost prima mână. Familia a apelat la 112, noi am luat fișa și am plecat imediat. Noi am venit de la un alt caz, de la o altă resuscitare. Am fost apoi direcționat acolo. Am ajuns acolo, se făcea BLS (suportul vital de bază – n.r.) de către o doctoriță de la Urgență care ajunsese în zonă la o rudă din familie, a văzut ce s-a întâmplat și a intervenit. Ea nu avea însă echipamente. Am ajuns noi, am început administrarea adrenalinei“, a explicat dr. Traian Măgală.

La casa lui Ilie Balaci a fost chemat în ajutor şi un echipaj SMURD

Văzând că nu pot să controleze situaţia, medicii de pe ambulanță au decis să apeleze, apoi, la un echipaj SMURD pentru efectuarea trombolizei, având suspiciunea producerii unui infarct.

„Cei de la SMURD au fost chemați pentru a face tromboliza. Noi i-am ajutat la manevre, apoi ne-am retras. Mai departe nu știu ce s-a întâmplat. Noi a stat în jur de 30 de minute. Echipajul care s-a deplasat la fața locului a fost format din medic, asistent și ambulanțier. SMURD-ul are patru membri, dintre care doi paramedici. Noi am făcut tot ce a ținut de noi“, a mai spus dr. Traian Măgală.

Acesta a precizat că intubarea în cazul lui Ilie Balaci a fost dificilă. „Avea edem laringian, adică avea limba umflată. Nu știu de ce. Asta se poate vedea la autopsie. Nu pot să fac speculații, dacă era ceva anatomic sau a apărut din cauza unei reacții. Am reușit, în final, să îl intubăm“, a mai spus medicul pentru Gazeta de Sud.

Ilie Balaci suferise o operaţie complicată în această vară

Medicul cardiolog la care Ilie Balaci mai venea la Craiova a explicat ce ar fi putut să-i provoace infarctul fostului fotbalist. 

“La sfârșitul lunii iulie a fost operat la o clinică privată din București de multiplă hernie de disc în zona cervicală. După această intervenție era foarte important ca Ilie să ia un tratament anticoagulant care să nu permită formarea unui cheag de sânge. Pentru că știu că nu avea un mod de viață sănătos și nu se îngrijea de sănătatea lui, eu iau în calcul posibilitatea ca un cheag să se fi desprins din zonă operată și să fi ajuns la plămâni, să îl împiedice să mai respire. Așa se poate explica și edemul laringian pe care îl avea la sosirea medicilor de la Ambulanță”, a explicat dr. Mugur Riza pentru ziaruldecraiova.ro.  

Ilie Balaci va fi înmormântat marţi la Cimitirul Sineasca din Craiova.

Citeşte şi:

Cum și-a cunoscut Ilie Balaci soția: „Mi-a fost hărăzită!”

Când va fi înmormântat Ilie Balaci. Va fi depus la biserica unde s-a cununat

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net