Messi, luat în braţe de un fan pe teren în Suedia

Ultima actualizare:

După ce şi-a împlinit visul şi l-a sărutat pe cap pe Messi, el a fost scos de pe teren de forţele de securitate, care au fost şi ele uluite de rapiditatea fazei. Aceasta a fost, de altfel, unica fază în care argentinianul a fost în prim-plan în acest meci, unul dintre foarte puţinele din acest sezon în care nu şi-a trecut nici măcar o dată numele pe lista marcatorilor.

Surpriza serii în amicalele de miercuri a venit din Portugalia, acolo unde echipa lui Cristiano Ronaldo a fost învinsă acasă de Ecuador cu 3-2! Acesta a marcat şi un gol, dar acest lucru nu a fost de ajuns pentru ca lusitanii să realizeze unul dintre cele mai dezastruoase rezultate din istorie. Chiar dacă era vorba de un meci al Portugaliei, Ronaldo nu a putut evita să vorbească despre cazurile de dopaj în care se pare că e implicat fotbalul spaniol prinm Real Sociedad.

El a declarat că „e un subiect foarte delicat, dar nu cred că există dopaj în fotbal. Fotbalul este sută la sută curat după părerea mea şi nu cred că există astfel de lucruri", a declarat portughezul de la Real Madrid pentru presa spaniolă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Leo Messi (EPA) jpg
Lionel Messi bucurie jpg
image png
image png
Belgia Senegal, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
USA Bosnia si Hertegovina, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Harry Kane, capitanul nationalei din Anglia (EPA) jpg
Kylian Mbappe la Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
image
image