Mihai Stoichiță: "Vrem ca fotbalul feminin să concureze ca popularitate cu handbalul!"

Ultima actualizare:

    Nu doar fetele au ambiții mari, ci și selecționerul Mirel Albon, spectator și el la meciurile din cadrul turneului ”Fotbal și Feminitate”Foto: Click!
Nu doar fetele au ambiții mari, ci și selecționerul Mirel Albon, spectator și el la meciurile din cadrul turneului ”Fotbal și Feminitate”Foto: Click!

Prezent la Cluj la Gala Fotbalului Feminin și la turneul "Fotbal și Feminitate", competiție adresată junioarelor, acolo unde a înmânat premiile pentru campioane și pentru cele mai bune jucătoare ale anului 2018, președintele Comisiei Tehnice a FRF a dezvăluit strategia pe termen mediu și lung pentru sectorul feminin.

Disputat în perioada 16-18 decembrie, la Cluj-Napoca, turneul ”Fotbal și Feminitate” a oferit spectatorilor meciuri extrem de atractive. 

Formația clujeană, formată din jucătoare născute în anii 2005-2007, a fost coordonată în cadrul turneului de fosta jucătoare a naționalei României, Andreea Corduneanu, și de Marius Feșnic. Olimpia a câștigat categoric ambele meciuri din faza grupelor (10-0 cu Selena Constanța și 9-0 cu Heniu Prundu Bârgăului), apoi a dispus cu 4-0 de Fortuna Becicherecu Mic și 1-0 de Independența Baia Mare. În finală, U Olimpia Cluj a întâlnit cealaltă câștigătoare a grupelor, Vasas Femina, pe care a învins-o cu 3-0. În finala mică, Fortuna Becicherecu Mic a trecut de Fair-Play București cu scorul de 2-1.

Clasament final Generatia 1 (2005-2007):

1.”U” Olimpia Cluj

2.Vasas Femina Odorheiul Secuiesc

3.Fortuna Becicherecu Mic

4.Fair Play București

5.Universitatea Alexandria

6.Independența Baia Mare

Cea mai bună marcatoare a turneului: Andreea Pânzariu (”U” Olimpia Cluj)

Cel mai bun portar: Alecsia Trască (Fair Play București)

Cea mai bună jucătoare: Sonia Bumbar (”U” Olimpia Cluj)

”Ne-am dorit foarte mult trofeul, am avut și galerie și a fost foarte tare că ne-au susținut. Este clar că se dezvoltă din ce în ce mai mult fotbalul feminin. Urmăresc toate meciurile naționalei feminine și încerc să joc precum Teodora Meluță, care este idolul meu” – Sorina Bumbar, ”U” Olimpia Cluj, Cea mai bună jucătoare a turneului.

La cea de-a doua categorie, unde au fost folosite jucătoare născute în anii 2007-2009, au participat 6 echipe. Finala s-a disputat între FK Csikszereda  și Vasas Femina, formația din Miercurea Ciuc impunându-se cu 2-1.

Clasament final Generatia 2 (2007-2009):

1.FK Csikszereda Miercurea Ciuc

2.Vasas Femina Odorheiul Secuiesc

3.Vulpitele Galbene Roman

4.Fair Play Bucuresti

5.”U” Olimpia Cluj

6.CS Nicu Gane Falticeni

Cea mai bună marcatoare a turneului: Ester Szoke ( FK Csikszereda )

Cel mai bun portar: Agnes Nagy  ( Vasas Femina Odorheiul Secuiesc )

Cea mai bună jucătoare: Luça Bartha ( Vasas Femina Odorheiul Secuiesc )

Meciurile au fost arbitrate de jucătoare din cadrul loturilor naționale, care dețin licența în arbitraj, precum Cristina Carp, Iulia Mera, Adela Iosif, Oana Negrea, Adelina Rusu, Florentina Iancu, Edvina Ciontoș, Daria Răileanu sau Beatrice Tărășilă.

Fetele sunt cu gândul la Turneele finale

Prezente la competiția desfășurată la Cluj, fetele din lotul național au dezvăluit care le sunt planurile pentru anul viitor.

”Am văzut multe fete mici și am rămas surprinsă să observ cât de bine joacă. Pentru 2019 îmi doresc numai victorii cu echipa națională...fotbalul feminin s-a dezvoltat mult în ultimii ani și sper din tot sufletul să ajungem la Jocurile Olimpice. Visul meu el mai îndrăzneț este să câștig ”Balonul de Aur” - Teodora Meluță – cea mai bună jucătoare din România în 2018

”Fotbalul feminin începe să-și dezvolte propriul public, să câștige în popularitate. Sper  ca în viitorul apropiat publicul să-și îndrepte și mai mult atenția asupra noastră, iar la fiecare meci al echipei naționale să fie cât mai mulți oameni. La JO este greu de ajuns, sunt puție echipe, împărțite pe continente, iar cele mai bune sunt, firește, din Europa. Noi ne punem mari speranțe pentru viitoarea campanie de calificare la Campionatul European, sperăm să avem parte de un culoar favorabil și să reușim în premieră accederea la un turneu final. Apoi, ne vom gândi și la Mondiale și Jocurile Olimpice” –Mirel Albon, antrenor naționala feminină de fotbal a României.

Fotbalul feminin, susținut puternic de FRF

În ultimii ani, de la Casa Fotbalului, au luat naștere multe proiecte dedicate fotbalului în rândul doamnelor și domnișoarelor. În continuare, federalii dau asigurări că această ramură se va dezvolta și mai mult.

”FRF încurajează dezvoltarea fotbalului feminin, competiția a prins foarte bine, se vede câtă pasiune au pus micuțele fotbaliste și sper ca în curând să ne putem extinde și să concurăm handbalul la acest nivel. Ne interesează pentru loturile naționale toate jucătoarele, chiar dacă nu sunt în țară. E normal să ne orientăm către cele mai talentate românce, indiferent unde se află” – Mihai Stoichiță, președinte Comisia Tehnică FRF.

”Competiția a decurs foarte bine, am avut la dispoziție trei săli de sport și totul s-a desfășurat în parametrii normali. Acest proiect a fost desemnat de UEFA ca fiind cel mai bun din Europa, deja a devenit o tradiție. Faptul că fetele din lotul national au venit și s-au implicat activ în acest proiect aduce un mare plus” – Alin Ciobanu, organizator turneu ”Fotbal și Feminitate”, membru în Comitetul Executiv al FRF.

”Competiția nu este nouă, proiectul ”Fotbal și Feminitate” este unul de suflet al FRF, sper ca din aceste fetițe să crească viitoarele campioane și să ne ducă, în premieră la  turneele finale, așa cum ne dorim cu toții!” - Ciprian Paraschiv, Manager dezvoltare fotbalistică FRF

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net