Mirel Rădoi: "Mie mi-ar fi fost ruşine că am îmbrăcat acel tricou"

Ultima actualizare:

    Mirel Rădoi
Mirel Rădoi

Mirel Rădoi, fost jucător şi antrenor al FCSB, i-a criticat pe jucătorii roş-albaştrii pentru prestaţia din meciul cu Astra, pierdut cu 2-0.

"Vă spun sincer, în a doua repriză am vrut să schimb postul şi să mă uit la alte meciuri. Indiferent, putem vorbi acum despre o tactică greşită, despre o abordare greşită, despre o agresivitatea peste măsură a celor de la Astra, despre orice... Eu nu am văzut absolut nimic la jucătorii Stelei. Nu am văzut agresivitate, nu am văzut dăruire, nu am văzut sacrificiu, nu am văzut nimic. Mie, dacă aş fi fost în locul lor aseară în teren - în afară de Planic, Niţă şi Pintilii - mie mi-ar fi fost ruşine că am îmbrăcat acel tricou.

Nu se poate ca Pintilii, un jucător de 33 de ani, care se duce şi la echipa naţională, care are vacanţă 10-12 zile pe sezon, să aibă evoluţiile astea. Şi ceilalţi caută scuze mereu, că a plouat, că e terenul denivelat, că ne-a furat arbitrul. Tu ai mereu ceva de comentat, pierzi mingea şi te opreşti, întorci spatele. Să mă ierte Dumnezeu, asta nu arată deloc a profesionalism. Şi nu ştiu cât poate controla asta Nicolae Dică. Pentru că, până la urmă, îl excluzi pe Alibec, îl excluzi pe Budescu, mai excluzi doi-trei, dar nu mai ai cu cine juca",a spus Mirel Rădoi la Telekom Sport.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Cristela și Călin Georgescu jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
David Popovici Facebook jpg
Radu Dragusin si Erling Haaland (EPA) jpg
Max Verstappen (EPA) jpg
CFR Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Romania nationala (Sportpictures) jpg
pep guardiola facebook jpeg
gica hagi facebook jpeg
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net